Oana Pellea, descoperirea unui suflet prieten intr-o mare artista

In ultima vreme, am simtit nevoia unor lecturi non-fiction si m-am indreptat spre biografii, memorii, jurnale, din care mi-am facut un wishlist lung cat o zi de post, intre ele aflandu-se si Jurnalul 2003-2009 al Oanei Pellea.

jurnal-2003-2009_1_fullsize

Am citit cartea in cinci ore si-un pic, in timp ce ne intorceam din Romania saptamana trecuta (deseori citesc in masina, e singurul loc unde sunt asaltata doar sonor de catre copii, nu si fizic :)) – nu exista riscul sa imi sara in brate, sa vrea sa ne jucam, sa facem prea multa miscare, asa ca profit de atu-ul acesta, ha). Citind cartea, am ras, am zambit, am plans, m-am lasat induiosata, convinsa, am sorbit cu nesat cuvintele si am indragit mult persoana care s-a lasat conturata in cuvinte. Un jurnal atipic, fara silinta scriitoriceasca ordonata, constienta, fara ambitia de a ajunge in final o carte buna, care va sta in vitrinele magazinelor si va juca rolul unei carti demne de a fi publicate. Nu am gasit orgolii, nici de scriitor, nici de artist. Nici infatuare, nici aroganta, nici o urma de superioritate, desi, din multe puncte de vedere, ar fi fost justificate, pentru ca experienta cu oamenii si cu arta, cultura aduce in unii oameni un vesmant sufletesc in plus, ramane la alegerea fiecaruia cum il poarta. Chiar si asa, nu am descoperit decat un om care iubeste mult, care sufera si se framanta, caruia ii e dor de multe si de multi, pe scurt, un om care simte, un om viu, foarte real. Si, da, unul care crede in Dumnezeu.

Las cateva fragmente spicuite de ici-de colo, nu cele mai relevante, poate, dar care mi-au vorbit, care au fost scrise (si ) pentru mine:

“Elvetia. Laussanne. Serie de sapte spectacole cu Je m’en vais pentru adolescenti.Pentru sapte clase.Programul implica si cate o sedinta inainte, de 45 de minute, cu fiecare clasa. Ni se spune ca e esentiala, pentru ca nu stiu ce este ala teatru. Acceptam propunerea, bineinteles platita. Avem emotii si ne gandim, ce soarta exceptionala ca doi romani, Gruia si cu mine, sa le explice unor adolescenti de 16-17 ani ce e teatrul.

Prima sedinta. O clasa superba de liceu. Se deschide usa si incep sa intre: 70-80 de liceenio zgomotosi, apatici.

Suntem fata in fata cu ei si profesorii lor. Liniste. Asteptare. (…)Incepem prin a-i intreba cati dintre ei au fost vreodata la teatru.Din 80 ridica mana doi. Bun inceput. Dar la cinema? Rasete.Toata clasa mana sus.Va place Robert de Niro? Liniste. Nu stiu cine e. Blocaj la noi. Cine va place? Pamela Anderson!!! Buun, incepem sa discutam despre silicoane, despre forma, despre aparente in viata. Despre ce e important in viata, despre iubire si daruire… si uite asa ajungem la teatru.

Le facem o mica demonstratie despre ce inseamna un actor. Luam acelasi text si-l prezentam de doua ori. O data in forma comica si o data in forma dramatica. Dupa a doua demonstratie, se lasa liniste in clasa. Copiii apatici nu mai exista. Exista intr-o clasa de liceu atentie, uimire si emotie. Incep sa aplaude. Suntem intrebati cum am reusit si daca am o pompita undeva, de am putut sa plang asa… Nu, nu am o pompita. Ii intreb, ce se intampla cu ei cand plang? Vorbim despre frumusetea de a-ti arata sentimentele, despre faptul ca a plange este un semn de curaj, si nu de slabiciune. Suna, s-au terminat cele 45 de minute. Copiii vin sa ne stranga mana si sa ne multumeasca. Profesorii ne spun ca in scoala nu exista discutii de genul asta si ca de asta are nevoie toata lumea. (…)Ma uit pe fereastra si incep sa plang, multumind cerului pentru aceasta intamplare superba.Deci se poate.Deci am dreotate ca orice om asteapta frumosul si emotia. Am dreptate ca si adolescentii computerizati au nevoie enorma de uman si adevar, de emotie. Deci exista speranta.

Plecam, batand campii, gandindu-ne ce bucurie ar fi sa putem face asta si acasa.(…) Pacat ca aici, acasa, nu are nimeni nevoie de noi. Aici joci daca te lupti sa joci.Pai cum sa te lupti pentru a darui? Nu se poate. Daruiesti din preaplin si din nevoia de a darui si pentru ca simti ca darul tau e dorit.Nu te poti lupta ca sa faci un dar. E aberant. Dar asa e aici, acasa.”

 

“Turneu cu Ioana d’Arc.O biserica in Grenoble.Ma duc inainte de fiecare spectacol sa ma intalnesc cu prietenul meu, Sfantul Anton de Padova. O biserica mare.E vara.E goala. Sfintii si Isus si Maica Domnului sunt singuri printre lumanari si flori.Afara e foarte cald. Inauntru, foarte racoare. Vorbesc cu prietenul meu. Aprind lumina.Ma inchin si ies. Lasandu-i singuri, tacuti, in asteptare.. Ma orbeste lumina de afara. Pe treptele bisericii, zeci de tineri care stau la umbra si racoare.Ma socheaza imaginea strazii. Pare un furnicar cu sute de oameni grabiti si importanti. Las in urma biserica goala, intrand in furnicar, gandindu-ma ce pacat ca oamenii nu intra in biserica. Nu, nu e normal. Dar nu face nimic. Ei ne asteapta rabdatori si ne primesc oricand. Raman cu imaginea unui Isus zambitor, ingaduitor si in asteptare.

Pe lada din camera mea, am un Isus din lemn asezat, cu obrazul sprijinit in mana dreapta. Un Isus asezat. A obosit asteptand. Sau stie ca asteptarea va fi foarte lunga. Si El e rabdator. E cu coroana de spini pe frunte. E trist.”

 

“Ce exceptionala e revolutia asta informationala. Ce lucru extraordinar. Pacat ca vine pe un teren prost. Pai ce sa faca omenirea cu atata informatie, cand n-a putut intelege informatiile de pana acum sau nu le-a folosit bine? Nu are decat o singura sansa, intoarcerea la repere. La credinta. La Dumnezeu. Fara, totul e un esec. O mare brambureala. O pierdere de sine in informatii. E ca si cum ne-am scufunda intr-un ocean ( informational). Ne-am ineca, am muri. Dar mandri de informatie! ”

 

“Mi-am cumparat pentru a treia oara o bicicleta de camera. Ultimele doua le-am vandut, ca nu le-am folosit. Poate numarul trei sa fie cu noroc. Stau intr-o camaruta mica plina cu flori, cu balconul deschis, si pedalez. Cam cat poti pedala fara sa intri in criza? Sapte minute sau cam pe aici. Criza nu este musculara, nici pe departe, ci psihologica. Cam cat poti depune efort inspre deplasare, observand ca stai pe loc? Ah, am inteles. Deci o simpla bicicleta intr-o camera devine un test de imaginatie.”

 

“Dor de David Warrillow. (…) Un preot care s-a hotarat sa devina actor, vazand ca la teatru vine, din pacate, mai multa lume decat la biserica. S-a gandit ca si de pe scandura uscata a scenei se poate vorbi despre Dumnezeu. Si ca asa va avea mai multe suflete inspre impartasanie. M-am pierdut in ochii lui albastri si am vazut o farama de rai.”

 

” Am jucat o singura data, in Elvetia, intr-o biserica care fusese transformata in teatru. Exista un seniment de profanare.Teatrul e lumesc. Am avut un sentiment straniu. As fi preferat ca spatiul acela sa fi ramas biserica.

Ciudata senzatie. Jucam spectacolul si nu ma puteam abtine sa nu ma gandesc ca acolo s-au rugat oameni, ca acolo, in peretii cladirii, au ramas sperantele lor. Nu, bisericile trebuie sa ramana biserici.

Cand am plecat de acolo, seara, in pat, m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ierte.”

 

” Targul din Pantelimon la sase dimineata, cu mirosul de peste si soare dumnezeiesc peste oameni ce vand cuie si amintiri. Poezia unei tari disperate.

Sunt prea putine tarabe. Oamenii isi insira preaplinul direct pe pamant sau pe ziare. Noroi. Merg cu ochii in jos si prin fata lor trec de toate, pantofi, blanuri, piulite, cutii, flori de plastic, papusi, ciorapi…de toate.

Ma opresc. Pe un ziar se odihneste chipul lui tata. Se uita la mine zambind. E discul de vinilin cu Nea Marin. Nu ridic ochii si o intreb pe cea care-l vinde: Cat vrei pe Amza Pellea?  Zece lei, domnita…, vine raspunsul. Nu zic nimic. Adauga: Haideti ca nu e  mult. Merita, saracu’. A fost artist mare si om bun.

Scot zece lei si plec cu tata acasa.”

 

As scrie, as mai scrie mult, muuult… Frunzarind cartea in cautarea fragmentelor pe care le-as putea lasa aici, reintru in starea de acum o saptamana, revin lacrima din coltul ochiului, emotia, caldura inimii- cartea asta m-a castigat. As mai scrie, dar va las sa descoperiti cat de minunata e, pe de-a-ntregul. Si daca nu va citi nimeni, tot e bine pentru cineva : pentru mine, ca sa nu uit. Si sa-mi fie mai usor sa-mi amintesc, la nevoie, ca am cateva repere in scris la care pot reveni.

Multumesc, doamna Oana Pellea, pentru emotie!

 

Later edit: era sa uit. De urmarit emisiunea Profesionistii, a Eugeniei Voda.

 

SAHUL – joc de gandire, dar si instrument de educatie pentru viata

Una din bucuriile si deliciile mele tainice, care mi se ofera in urma interactiunii cu diversi parinti aflati in cautare de jocuri si jucarii deosebite pentru copiii lor si care ajung si la noi  este faptul ca, din cand in cand, mi se dezvaluie povesti frumoase, sensibile, fascinante, uneori incredibile si totusi atat de adevarate!

Printre aceste povesti ii gasesc loc atat de usor celei despre sah, pe care o scrie inca, zi de zi, doamna Claudia Sofronie, pe care va las s-o descoperiti cu aceeasi incantare, sper eu, in raspunsurile de mai jos.

checkmate-1511866_960_720

Povestiti-ne putin despre Dvs, cine sunteti si cu ce va ocupati?
 
Sunt nascuta in Targu-Mures, am 35 de ani si sunt profesoara de sah.
Toata viata mea s-a invartit in jurul sahului…tatal meu era un foarte pasionat jucator de sah, sotul meu este maestru international la sah. Am inceput foarte devreme sa joc sah (tatal meu m-a invatat), nici nu mai stiu exact la ce varsta, dar la cinci ani participam la competitii. La vremea aceea erau foarte rare competitiile de copii, deci participam la competitiile de adulti (seniori).
Am inceput sa predau sah inca de la varsta de 20 ani, cand am renuntat la viata competitionala si am inceput sa antrenez, la propunerea unuia dintre antrenorii clubului sportiv la care eram legitimata – Clubul Sportiv Scolar Targu-Mures. Aveau nevoie de antrenor.
M-am bucurat de o foarte mare incredere din partea conducerii clubului, desi abia incepeam sa antrenez, mi s-a dat mana libera sa fac cum cred eu, insa mi s-a cerut sa am in maxim 2 ani elevi in Lotul National. Astfel ca din al doilea an de antrenorat am avut elevi in lotul national si elevi medaliati la campionatele nationale de juniori.  :)   Antrenam copii de 5-10 ani. Mi-a placut foarte mult. Cerusem conducerii clubului sa colaborez cu un psiholog sportiv si conducerea m-a sustinut si in acest demers, un psiholog sportiv a participat la cursurile, competitiile si cantonamentele mele pentru mai multi ani. Ideea a fost destul de greu acceptata de parinti la momentul respectiv (se intampla acum 15 ani, copiii nu erau atunci dusi la psiholog la ordinea zilei, ca acum) insa am avut si eu multe de invatat, iar copiii erau astfel ajutati de catre persoana respectiva sa inteleaga competitia ca pe o ocazia de a se cunoaste mai bine, de a-si cunoaste limitele si a le depasi (copilul, daca nu este ghidat corect, atunci cand pierde  o partida incepe sa se intrebe “Oare sunt prost de nu sunt in stare sa castig?”,  trebuie ajutat sa inteleaga altfel competitia si infrangerea. Cand va reusi sa faca asta, atunci isi va respecta si adversarul si cand va pierde il va felicita pe adversar si il va intreba “Cum ai facut? Cum ai gasit mutarea asta? La ce te-ai gandit aici? Ca sa fac la fel ca tine data viitoare.” Si vor analiza impreuna partida dupa terminare. In acel moment inseamna ca a inteles infrangerea ca pe o ocazie de a invata si isi va respecta adversarul si isi va dori sa invete de la el, chiar daca prin infrangere, pentru ca in acel moment, la acea partida, atunci, adversarul a fost mai bun si mai atent si de asta a castigat. Atunci va intelege ce are de facut ca sa se auto-depaseasca si sa isi invinga adversarul la tabla de sah data viitoare, nu sa il dusmaneasca sau sa il jigneasca).
Imi amintesc si acum, in timpul unei discutii pe care  psihologul o avea cu unul dintre elevii mei in varsta de vreo sase ani, elevul meu i-a spus ca noaptea viseaza greselile pe care le face in timpul zilei si viseaza cum le corecteaza. M-a impresionat mult ce gandire complexa pot avea copiii daca sunt ghidati corect.
In paralel cu antrenatul am facut facultatea si scoala de antrenori si arbitri de sah. Nu mi-am dorit niciodata sa fiu altceva decat profesor-antrenor.🙂 Am terminat facultatea de filologie, sunt de formatie profesor si am ales sa fiu profesor de sah.
De la varsta de 24 de ani locuiesc in Brasov.
In anul 2010 am infiintat, impreuna cu sotul meu, clubul de sah Logic64. Organizam in cadrul clubului cursuri de sah, tabere, cantonamente, concursuri.

Cine v-a introdus in lumea sahului, cine v-a pus pentru prima oara in fata unei table de sah? 
Tatãl meu m-a învãţat sã joc şah. Apoi, de la varsta de 5 ani am avut antrenori profesionişti.
 
Cat de departe ati ajuns in cariera de sahist profesionist? Ne puteti dezvalui vreo experienta deosebita intamplata la concursurile internationale?
Am renuntat la viata competitionala la vasta de 20 de ani, dar am fost vicecampioana mondiala (in anul 1990 in SUA) si de doua ori vicecampioana europeana la junioare. La varsta de 13 ani am obtinut titlul de maestra a Federatiei Internationale de Sah.
Tot ceea ce s-a intamplat de-a lungul carierei ca sportiva de performanta a fost extraordinar. Ca sportiva de performanta, mergeam la foarte multe deplasari, in tara dar si in strainatate (am vizitat foarte multe tari, la 13 ani am participat la Campionatul European de Sah Rapid care s-a desfasurat la Disney Land-ul din Paris si toti participantii am avut intrare gratuita, zilnic, la Disney-Land. A fost o experienta pe care nu am uitat-o nici astazi. Am sa il duc si pe fiul meu, merita toti banii🙂 ). Am vizitat foarte multe locuri, am intalnit foarte multi oameni extraordinari care mi-au influentat modul de a gandi.
Acum mergem in deplasari rar, de doua-trei ori pe an. Ne autofinantam in intregime si deplasarea la o competitie costa 800-1000 lei/pers. Foarte rar reusim sa atragem sponsorizari sau 2% din impozitul pe venit.
Lumea alege sa sustina financiar alte cauze, de sanatate, si este de inteles, deoarece sanatatea este cea mai importanta.
Costul deplasararilor fiind ridicat, preferam sa organizam noi, la fiecare doua-trei luni, competitii.
 
Nu vreau sa intru in discutii pro si contra privind home-schoolingului, dar eu nu am facut scoala. Sau ma rog, am urmat clasele I-IV, insa eram plecata in competitii si cantonamente aproape tot anul, deci mergeam la scoala maxim o saptamana pe luna (dar nici atat, cred), nici nu imi amintesc daca primeam note, era ceva formal, stiam ca oricum trec clasa si nu ma interesau notele. Nici pe parintii mei. Dupa clasa a IV-a am fost scoasa efectiv doi ani de la scoala, cu cerere si dosar motivat aprobat de minister (era vremea lui Ceasescu). Am reluat clasa a V-a dupa doi ani, faceam in continuare sah de performanta si mergeam la ascoala si mai rar decat inainte cred, imi dadeam tezele singura in cancelarie caci atunci cand dadeau colegii mei tezele eu nu eram in oras, eram plecata in competitii si cantonamente.
Am urmat apoi Liceul Sportiv, aveam ore de la 8.00 la 12.00 dar parte din ore erau ore de teorie sportiva  si ore de practica pedagogica, predam ore de sport copiilor din clase primare, si nu faceam toate materiile pe care azi le fac copii de clasa primara, nici meditatii.
As vrea totusi sa aduc urmatoarele completari la tema cu home-schoolingul: sora mea a urmat scoala, cea clasica, aceea de pe vremea lui Ceasescu si totusi si-a urmat visul si pasiunea, este regizor de teatru, scrie carti, picteaza – si din asta isi castiga existenta.
Nu cred ca scoala influenteaza in mod decisiv temperamentul si echilibrul emotional al copilului ci mediul de acasa o face. Copilul se adapteaza si vede lucrurile altfel decat o facem noi, adultii. Mediul de ACASA formeaza copilul, viitorul adult care va fi. Scoala este doar o continuare a ceea ce se intampla acasa. Da, profesorul ales ar trebui sa aiba aceleasi principii si aceeasi conceptie privind educatia ca si parintii copilului de a carui educatie se ocupa, asa ar fi ideal, ca sa existe o armonie intre ceea ce se intampla acasa si la scoala (asta in cazul in care se poate alege educatorul). De altfel, in cazul in care exista aceleasi principii, relatia parinte-profesor va fi si ea una armonioasa, bazata pe colaborare, benefica copilului.
 
Eu am avut sansa sa cresc intr-un mediu al sahului de performanta, printre oameni deosebit de inteligenti, care se respecta, se ajuta reciproc (eu de multe ori am fost colega de camera, la concurs, 10-12 zile, cu adversara mea la campionatul national, ambele luptam pentru titlu), se sustin si se incurajeaza, un mediu unde chiar exista o scara a valorilor, adica daca muncesti si esti bun, castigi si esti respectat; daca vrei sa demonstrezi ceva, trebuie sa demonstrezi la tabla de sah; daca vrei sa inveti de la cei mai buni, atunci ii respecti si stai pe langa ei sa inveti, chiar daca iti sunt adversari la concursuri. Inveti ca adversarul este adversar doar la tabla de sah, in afara concursului este prieten.
 
Eu incurajez copiii sa participe cat mai repede la competitii, dupa cateva luni de sah. Bineinteles, parintele care isi inscrie copilul la o competitie nu trebuie sa fie motivat sa afle daca copilul lui stie mai mult sah decat altul, daca este mai istet decat altul – nu este concurs pentru a vedea al cui copil e mai destept sau stie mai mult, nici cine si-a crescut mai bine copilul. Concursul trebuie vazut ca o lectie, atat de catre copil cat si de catre parinte. Daca sunt vazute astfel lucrurile, copilul va avea de invatat din competitie. Acolo invata cum sa fie atent la propria partida, in timp ce 70-80 de copii se foiesc in jur si este relativa galagie; invata ca piesa atinsa trebuie mutata – o lectie a responsabilitatii si a corectitudinii; invata sa isi accepte greselile (multi au tendinta, dupa prima partida pierduta, sa spuna ca a fost de vina fie adversarul fiindca se uita urat sau se stramba, fie arbitrul, fie copilul de langa fiindca facea zgomot. Invata insa, la un moment dat, la competitie, sa isi accepte greselile si sa fie constienti de faptul ca fiecare mutare este o alegere, care are consecinte, atrage mutarile viitoare – proprii si ale adversarului, atrage victoria sau infrangerea). Aceste lectii le invata mai degraba la competitie decat la ore fiindca acolo le pasa, doresc sa castige, mai mult decat la curs (unde joaca partide “amicale”) si atunci depun un efort suplimentar.
 
Citesc tot felul de articole depre “parenting” si “nevoile copilului” care spun sa nu bagam copilul in competitie si enumera tot felul de efecte negative ale competitiei. Pacat ca se scrie prea putin despre asta de catre cei care au participat de mici la competitii si pot spune cat de multe are copilul de castigat. Pentru mine, viata competitionala a insemnat multa munca si din perspectiva unora “renuntare” la multe lucruri. Eu as spune ca este vorba mai degraba despre alegeri si prioritati, iar daca ar fi sa o iau de la capat, as face din nou exact aceleasi alegeri si as avea tot aceleasi prioritati. Nu regret absolut nimic, dimpotriva, ma simt privilegiata.
 
De cand am si eu copil, am participat la foarte multe workshopuri de parenting, am citit foarte multe carti de parenting. Fiecare dintre acestea mi-a adus multe idei pe care le-am folosit si le folosesc, insa nu sunt de acord cu multe dintre ele.
Nu sunt de acord nici cu teoria despre pedepse si recompense. Si eu, la inceput (cand m-am apucat de sah), am primit bombonele, bulinute si diverse premii pentru a continua si atunci cand a fost greu si cand credeam ca nu pot mai mult, asta in primii 2-3 ani (poate nici atat) pana am inceput sa inteleg ca fac asta pentru mine, pentru a descoperii eu ce pot cu adevarat si ce nu pot, pentru a descoperii ce lucruri extraordinare pot face eu, SINGURA cu puterea mintii. Si atunci nu m-au mai interesat cupele, bulinele, premiile. Insa a trebuit sa trec intai prin faza in care am primit recompense, pana mi-am gasit eu motivatia.
 
La 20 ani m-am hotarat sa renunt la viata competitionala si am inceput sa antrenez. Am invatat trei zile pentru admiterea la facultate (desi nu prea facusem scoala) si am intrat la facultate de stat, cu bursa, filologie – profesor. Am facut in paralel Scoala Nationala de Antrenori cu durata de trei ani, la Bucuresti, am dat deci 2doua licente in aceeasi vara.
 
Asadar, nu sunt nici pro, nici contra home-scoolingului, dar pe ambele le consider optiuni viabile, depinde de copil si de familie, depinde de foarte multe aspecte, dar in primul rand de posibilitati – nu ma refer la bani ci la timpul pe care parintii il pot aloca copilului.
 
Din cate stiu, sahul e un lucru foarte insemnat nu doar in evolutia Dumneavoastra personala, ci si a familiei, sotul fiind el insusi jucator profesionist de sah. Baietelul Dumneavoastra stie sa joace sah? Care e varsta optima pentru introducerea jocului de sah in viata unui copil si care e cea mai potrivita metoda?
Da, soţul meu este maestru internaţional de şah. Avem în comun pasiunea pentru şah şi experienţa ca sportivi de performanţã.
Baietelul meu stie inca de la varsta de doi ani cum se numesc piesele si cum se aseaza pe tabla, insa joaca sah dupa propriile reguli🙂. Sahul este mereu la vedere si la indemana….de multe ori ne aude povestind despre sah (cum au decurs cursurile, planificarea unui concurs) si atunci ne spune  ca vrea sa ne jucam “şac” :)”
In jurul varstei de patru-cinci ani parintii pot introduce notiuni de sah. Metode – povesti si jocuri, la care copilul sa participe activ. Se gasesc tot felul de povesti privind legenda sahului.
Jocuri  se pot inventa spontan, de oricine, depinde de imaginatie si interesul copilului.🙂 De exemplu: parintele spune copilului cum se numeste fiecare piesa si unde se aseaza pe tabla la inceputul partidei. Aseaza toate piesele albe. Apoi ii cere copilului sa inchida ochii/sau sa se intoarca cu spatele, timp in care parintele ia o piesa de pe tabla si o ascunde la spate. Apoi ii spune copilului sa deschida ochii/sa se intoarca din nou cu fata si intreaba: “Ce piesa lipseste si de pe ce patrat lipseste?”.
Sau joc contra cronometru – dupa ce parintele arata copilului cum muta o piesa (de exemplu turnul ), aseaza pe tabla un turn alb, apoi toate piesele negre, oriunde pe tabla. Ii cere copilului sa ia cu turnul alb (turnul mutand dupa regulile sahului, in linie sus-jos stanga-dreapta) toate piesele negre, contra cronometru. Apoi parintele ia cu turnul alb piesele negre asezate de copil pe tabla, tot contra cronometru. Castiga cel care ia in timp mai scurt toate piesele.
In foarte multe gradinite din Brasov se organizeaza cursuri de sah pentru copii de cinci-sase ani organizate prin Asociatia Judeteana de Sah.
Foarte recent s-au intamplat urmatoarele, la o gradinita cu care colaborez – grupa de copii de cinci-sase ani: Le-am explicat regula “piesa atinsa, piesa mutata”. Cand am terminat de explicat, unul dintre copii imi spune: “Eu am inteles. Este exact ca regula de la magazin: dupa ce platesti jucaria la casa, nu mai poti sa te razgandesti si sa alegi alta. Poti sa te gandesti ce jucarie vrei sa alegi doar pana ajungi la casa.”
Asta ca dovada ca sahul nu este ceva chiar atat de abstract si copiii reusesc sa faca legatura intre situatiile de pe tabla de sah si situatiile din viata reala si ii pregateste pentru tot felul de situatii cu care se vor intalni in viata.
 
Clubul nostru de sah colaboreaza cu cateva scoli si gradinite – de opt ani colaborez cu Colegiul National Aprily Lajos, unde sustin cursuri de sah in limba maghiara. Momentan 80 de elevi ai scolii maghiare, cu varsta cuprinsa intre sase ani jumatate si doisprezece ani, urmeaza cursurile de sah pe care le organizez in cadrul scolii respective, imediat dupa terminarea orelor de curs (11,30-14,30). Am propria sala de sah in cadrul scolii, dotata cu TV, imprimanta, laptop, tabla demonstrativa, sahuri, ceasuri de sah, tot ce e nevoie🙂 . Colegiul respectiv si-a infiintat, in anul 2011, propriul club de sah de a carui activitate eu ma ocup. Este singura scoala din tara care are propriul club de sah.
 
Deoarece, de cand s-a nascut fiul meu, el este pe primul plan si doresc sa ii acord tot timpul si toata atentia mea, am refuzat colaborarile noi, am mentinut in continuare doar colaborarile vechi de mai multi ani. La cererea respectivelor scoli si gradinite, merg eu la sediul lor pentru a tine cursurile (35-40 de minute la gradinita si 50 de minute la scoala), dimineata sau la pranz, in cadrul programului de curs sau imediat dupa terminarea programului.
 
Dupa-amiaza se desfasoara cursuri intensive in cadrul clubului, cu grupe de varsta intre sase ani jumatate si paisprezece ani, cursuri cu durata de o ora si jumatate. La fiecare trei-patru luni se fac inscrieri pentru grupe noi. Desi copiii pot invata regulile si pot juca o partida simpla (fara notiuni complexe de tactica si strategie) respectand toate regulile inca de la varsta de cinci ani, din 2015 am stabilit varsta minima de inscriere la sase ani jumatate, deoarece am hotarat sa ne indreptam atentia catre copii care deja au notiunile de baza dar vor mai mult, vor sa invete tactica, stategie, vor sa participe la cursuri mai intensive.
Grupele de performanta vin de trei-patru ori pe saptamana la cursuri (indiferent de varsta, opt-paisprezece ani).
 

Asociatia Judeteana de Sah organizeaza insa cursuri pentru copii mai mici. Deci oricine doreste sa participe la cursuri de sah in Brasov, gaseste optiuni, pentru toate varstele.

Ce rol are jocul de sah in dezvoltarea unui copil si ce aspecte poate influenta ( intelect, rabdare…sigur veti scrie Dvs mult mai multe:) ) ? 
Partial v-am raspuns anterior. Sahul dezvolta foarte multe aspecte, si nu este doar parerea mea ci exista studii in acest sens, foarte multe tari din Europa au introdus sahul in scoala de multi ani, nu cred ca are rost sa descriu eu aici. Se gasesc studii argumentate pe internet.

Totusi, parerea mea este ca, in primul rand, pentru a dezvolta aceste calitati, copilului trebuie sa ii placa sahul si sa il practice cu placere, facand efort la ora pentru a se autodepasi, pentru a invata mai mult. Atunci cand rezolva exercitii prea usoare sau cand doar joaca fara a-si analiza greselile, fara a rezolva exercitii, fara a face studii de tactica si strategie, sahul nu ii va dezvolta prea mult calitatile intelectuale. Asadar, unora le place sahul, altora nu. Cei care au un temperament caruia i se potriveste sahul il vor indragi, vor veni cu placere la cursuri si vor face efortul de a a-si imbunatati cunostintele la fiecare curs si evident isi vor dezvolta astfel multe calitati. Cei care  vor veni fara sa le placa fiindca nu li se potriveste (degeaba vor mama si tata) vor depune un efort minim la ora, astfel ca nu vor dezvolta prea multe calitati (asta se intampla doar cand depui un efort pentru a te autodepasi – aici este diferenta, cine continua si atunci cand este greu; am elevi care cauta exercitiile mai dificile, deosebite, tocmai fiindca le considera provocari – vor sa vada cat de dificile exericitii pot rezolva). Deci pentru ca sahul sa dezvolte cu adevarat calitatile despre care se spune, trebuie sa fie practicat pentru minim doi- trei ani, sa treci de faza in care ai invatat cum muta piesele si le misti de colo-colo, fara sa sti exact cum vei da mat. Cand ajungi sa joci o partida in felul urmator: dupa ce muta adversarul sa incerci sa iti dai seama ce plan are, ce ameninta, sa ai mereu un plan al tau si sa iti dai seama cand este valabil sau cand este mai bine sa il schimbi, sa calculezi mai multe mutari in avans etc,  atunci ai ajuns la un nivel in care da, sahul iti dezvolta multe calitati.

Jucati cu aceeasi placere, indiferent de piese sau de dimensiunea tablei de joc? Aveti vreun joc de sah mai deosebit, din punct de vedere al realizarii tehnice, al designului? Poate unul din lemn sau din marmura ori ceva rarissim gasit cine stie unde prin lume… 
Am un singur set de sah acasa, cel cu care joc sah cu fiul meu. Nu as spune ca este unul deosebit.
Carti despre tehnica sahului, partide de sah celebre aveti? Puteti sa ne recomandati cateva? 
 

Se gasesc in librarii, la targuri si on-line carti de sah despre regulile jocului (cum muta piesele, ce este sahul, matul, patul, rocada). Eu nu predau din carti. Pozitiile, exercitiile (fise cu diagrame) mai complexe iau din carti, dar partea teoretica nu. Predau ceea ce stiu, iar jocurile pe care le folosesc cu cei mici le-am “inventat”🙂 impreuna cu copii, elevii mei, de-a lungul timpului.

 

Povestiti-ne putin de clubul de sah unde va desfasurati activitatea, despre copiii cu care lucrati, despre realizarile pe care le aveti. Unde sunteti de gasit, pentru cei interesati? Sunt incurajate, finantate cluburile de sah, la nivel national sau sponsorizarile sunt o parte importanta din existenta acestora?
 
Activitatea clubului se desfasoara la Colegiul National Aprily Lajos Brasov. Detalii despre club si despre activitatea nostra pot fi gasite pe pagina web a clubului: www.logic64sah.ro. Aproape toate cluburile din tara sunt private si se autofinanteaza in totalitate. Foarte rar primim vreo sponsorizare. Sahul nu este ceva spectaculos pentru cei care nu il practica. Grupul celor care il practica este destul de restrans. In ultimii trei ani s-a simtit o dezvoltare a sahului datorita programului “Sahul in scoala” initiat de Federatia Romana de Sah. Insa copiii de 5-12 ani (dupa 12 ani nu mai vin la sah deoarece scoala le consuma tot timpul, renunta la activitati extrascolare; continua doar cei care fac performanta) prefera sa isi indrepte atentia catre sporturile fizice. Este de inteles, deoarece au nevoie sa isi consume energia, dar ideal ar fi sa aleaga si un sport static in paralel, cum este sahul.🙂
In anul 2013, dupa trei ani de activitate, clubul nostru era cotat in primii zece din tara, din aproape 100 de cluburi, datorita rezultatelor obtinute de sportivii nostri, conform unui clasament publicat pe Federatia Romana de Sah.
Apoi s-a nascut fiul meu si au urmat doi ani in care nu am mai facut inscrieri, iar pe elevii nostri premiati la competitii nationale si internationale i-am transferat la alte cluburi, deoarece nu i-am putut sustine financiar pentru performanta.
De cand s-a nascut fiul meu, el va fi mereu pe primul plan si majoritatea timpului meu il voi aloca lui.

Din anul 2015 an reluat insa inscrierile, organizarea de turnee, tabere, cantonamente. Fiul meu ma insoteste aproape mereu la aceste activitati.

 

Ce sfat le puteti da parintilor care vor, teoretic, sa ii invete sah pe copii sau sa stie sah copiii lor, dar nu prea stiu de unde sa inceapa, in ce directie sa apuce?
Regulile jocului pot fi invatate acasa, se gasesc resurse. In jurul varstei de cinci ani puteti cauta instructori, fosti sahisti de performanta, care au experienta in a lucra cu copii. Foarte multe gradinite colaboreaza cu cluburi sportive, instructorii vin la sediul gradinitei si tin cursuri de 30-35 de minute, adaptate pentru aceasta grupa de varsta. Dupa sase ani puteti cauta cursuri intensive cu durata mai mare, in cadrul unui club sportiv.
Cine este sahistul pe care il admirati cel mai mult? Ca jucator, ca evolutie, ca om, la alegerea Dumneavoastra.
Am intalnit, datorita sahului, foarte multi oameni extraordinari, pe care ii admir. Unii au jucat sah doar cat au fost juniori, altii au continuat si dupa juniorat. Cu siguranta au avut cu totii de castigat de pe urma sahului, chiar si cei care si-au ales cariere in alte domenii.
Va dau ca exemplu o persoana care a jucat sah, colega de generatie cu mine, din Timisoara, plecata in SUA, admir ceea ce face, si as mai putea da multe exemple: My Story: Help Me Build Schools and Futures .
Doamna Sofronie, va multumesc pe aceasta cale pentru timpul acordat noua si pentru ingaduinta de care ati dat dovada, cu atat mai mult cu cat acest articol apare pe blog la cateva luni bune de la primirea textelor!
                                                                    —
Intre cautarile mele de materiale educative pentru copiii nostri, am descoperit cel putin doua carti despre sah, care pot fi introduse copiilor, chiar daca parintele nu stie sa joace sah. Prima dintre ele este Sahul pe intelesul copiilor, de Sabrina Chevannes, aparuta la Didactica Publishing House. Informatiile sunt prezentate sub forma unui dialog, iar explicatiile sunt succinte, clare, foarte usor de asimilat, stilul acesta reusind sa reduca din emotiile create de prejudecata ca sahul e un joc greu si destul de ermetic pentru muritorii de rand.🙂
 DSCF0053
DSCF0055
 A doua carte e Sahul pentru incepatori, de Adrada Cioteanu si Adrian Stanca, aparuta la Editura Nomina. E putin mai complexa, oferind exemple de mutari pe tabla si mai ales explicatia tactica a acestor mutari, dar se adreseaza tot incepatorilor, asa ca din punctul meu de vedere merg impreuna, mana in mana.
DSCF0054DSCF0058
 Ca parinte care isi aminteste cu drag de serile de sah din copilarie, petrecute in familie, in care tatal meu ma initia in tainele jocului si ma lasa sa ma bucur de mici victorii, de cele mai multe ori nemeritate, dar care m-au ajutat si mi-au dat aripi sa cred in mine, ma intorc cu drag asupra tablei de joc, ori de cate ori am ocazia si gasesc un partener de joc dispus sa ne duelam🙂, dar nu preget sa le dezvalui si copiilor mei acest mic univers fascinant pe care il reprezinta sahul.  Fiecare moment petrecut asupra unui joc, impreuna cu cei dragi, nu e unul petrecut intru uitare, ci intru aducere aminte. Cheltuim timp unii cu altii ( expresia englezeasca-  we spend some time together ), iar sahul e unul din cele mai bune prilejuri pentru a face acest lucru, departe de lumea nebuna si dezlantuita a world wide webului.

Activitati si jocuri cu figurine Kinder …sau cu tot ce aveti la indemana

Una din piesele de rezistenta ale rezervei noastre de jucarii o constituie colectia de figurine de la oua de ciocolata cu surprize Kinder – nu intentionez sa le fac reclama, ba chiar ma situez in ingrata pozitie de a aprecia aceste jucarioare, dar in acelasi timp de a dispretui un procedeu de marketing foarte agresiv pentru aceste produse; cert este ca, daca nu le-as fi gasit de cumparat la mana a doua, nu as fi dat in veci caruta de bani aferenta pentru atatea figurine si pentru tot atatea oua de ciocolata. Recunosc, fac parte din categoria parintilor care prefera sa ia fructe copiilor, decat ciocolata, in orice forma ar fi ea  ( si daca nu exista categoria asta, o inventez eu, ca prim membru😉 ).

DSCF0233

Seriile mai vechi de figurine sunt foarte bine realizate, stabile si rezistente in timp ( figurinele din seriile mai recente, din pacate, nu mai sunt la fel… ). Noi avem diverse personaje – elefanti, broscute, broaste testoase, pinguini, crocodili, ursuleti, hipopotami si multe altele –  surprinse intr-o multitudine de ipostaze: meserii, sporturi, activitati, diferite atitudini si actiuni. Copiii petrec deseori zeci de minute doar varsand recipientele pe covor si analizand figurinele si detaliile fiecarei figurine in parte, dar dincolo de familiarizarea cu personajele, am inceput , incet- incet, sa ne jucam si altfel cu aceste jucarii.

blog5

Pentru a fi mai usor de urmarit, voi scrie cat mai concis:

1.Fiecare copil isi alege cate o figurina, dupa dorinta, pentru ca apoi sa creeze un scenariu, gandit sau spontan. Nu mai suntem noi insine, eu sunt broscuta Oaky si tu esti buburuza Pata-cenusie. Ce discuta aceste doua personaje…depinde de fiecare copil in parte, de starea lui, de trairi si emotii, de experientele anterioare. Jocul de rol este foarte important pentru copii, deoarece prin dialogul acesta, dincolo de dezvoltarea limbajului si a competentelor in comunicare, copiii se pot descarca emotional de griji, frici, probleme pe care nu ar avea curaj sa le spuna direct unui adult sau chiar nu le constientizeaza, insa urechea unui adult le poate descifra ( daca s-a speriat de un caine, daca ii e teama de intuneric, daca e un copil la gradinita care nu ii da pace si il necajeste mereu si multe alte situatii foarte probabile, care pentru noi, cei mari, par niste mizilicuri, dar pentru copilasi sunt foarte-foarte importante).

2. Joc de atentie si observare, de rapiditate. Caut o pereche de pantaloni verzi… un fular rosu…o broscuta care are patine… figurine care arata SPORTURI… costumatii speciale …si multe, multe alte detalii, pe care parintele le observa si copilul urmeaza sa le identifice.

 

3.Joc de atentie si observare. Selectam 5-10-15 figurine ( in functie de varsta copilului) , iar copiii sunt invitati sa le studieze bine, in timp ce repetam cu voce tare, macar o data, la inceputul jocului : maimuta, rata, cangur, cactus etc, adica toate figurinele cu care urmeaza sa ne jucam.  Copiii sunt rugati sa inchida ochii, in timp ce luam o caciula sau o cutie, in care ascundem repede una din piese. Tadaaaam! Deschideti ochii…ce lipseste??… Dupa ce unul din copii a ghicit corect, figurina e pusa la loc si jocul continua cu alta figurina. Pentru a face jocul si mai incitant, copilul care a ghicit va fi cel care va ascunde urmatoarea piesa.

DSCF0250

4. Jocuri cu cuvinte  special alese.

Alegem 10 figurine si folosim cuburile cu cuvinte.Momentan noi vrem sa trecem spre exprimari complexe si intentionam sa folosim cuvinte de legatura (conjunctii si locutiuni). Pe niste cuburi am lipit autocolante cu cuvinte de legatura, copiii vor arunca zarurile si cu ajutorul figurinelor, vor construi fraze in care sa se auda cel putin o data fiecare din cele 4 cuvinte care apar pe zaruri.

DSCF0256

Urmeaza sa ne jucam si cu constructii cu si fara cratima,cu perechi de sinonime, cu antonime, cu familii lexicale.

Bineinteles, aceste activitati lingvistice si de observare se pot face cu orice alte jucarii, important nu e cu ce ne jucam, ci ca ne jucam activ, creativ si mai ales impreuna cu copiii.

Las lista deschisa sugestiilor voastre si viitoarelor noastre experiente, pe care le vom trece aici, treptat. Spor la joaca!❤

 

 

Carti speciale – cartile…de actiune :)

In sezonul rece stam mai mult in casa, in timpul liber, asa ca perioada de iarna e un timp bun pentru a explora incaperile, pana la ultimul coltisor, in cautare de lucruri si proiecte interesante, provocatoare si care ne ajuta sa petrecem un timp cat mai placut unii cu altii sau in solitudine, cu o carte buna sau cu un joc de gandire alaturi.

Un loc deosebit in biblioteca si in inimile noastre il ocupa cartile interactive, insa nu va ganditi la ceva electronic, ci mai degraba la carti care te invita, te provoaca sa te implici mult mai mult decat prin simpla lectura. Copiii sunt invitati sa atinga, sa apese, sa ciocaneasca, sa mangaie, sa gadile, sa scuture, sa sufle, sa roteasca cu totul cartea si tot asa…  Ideile surprind, nu ai cum sa anticipezi ce urmeaza pe pagina urmatoare, pentru ca acestor carti le lipseste un fir epic in adevaratul sens al cuvantului, care sa poata fi retinut si repovestit, chiar daca nu ai cartea la indemana. Aparent si mai ales pentru neinitiati🙂 , par niste prostii pline de non-sens, insa ideea din spatele lor, motivatia mea ca parinte este aceea de a-l deprinde pe copil sa tina in maini o carte, sa o caute si sa se bucure ca o are, sa o frunzareasca, sa i se hraneasca nevoia de cunoastere si  curiozitatea innascuta si, mai devreme sau mai tarziu, sa o citeasca singur. Cartile acestea sunt elemente tranzitionale foarte pretioase intre jocuri si carti cu texte mai complexe.

Deocamdata noi avem doua asemenea carti in limba germana si una in romaneste, despre ultima voi scrie putin mai tarziu.

blog1_28

Das bewegte Buch arata cam asa in interior:

” Trosc! Trosc! Oare cine vrea sa iasa de aici? Ciocaneste usor pe oua si poti afla…”

blog1_29

“Foarte bine! Marele Bo si micul Bert tocmai au iesit din oua. Ce vor face mai departe?”

blog1_30

“Ei, poftim! Marele Bo canta cantecul tau preferat! Vrei sa canti si tu cu el?” Urmeaza la-la-la-ul preferat al copilului, cantat mai tare, mai incet si de cate ori doriti, apoi… “Micul Bert s-a speriat ( de cantecul vostru, ha!). Incotro se duce?”  (…)

blog1_31

“Buna, acesta este ariciul Hauke. El e MARE!! Oare tepii lui inteapa?… Atinge-l cu grija.”

blog1_32

“Uuiiii, s-a speriat…si s-a facut ghem! Inclina cartea spre dreapta.”

blog1_33

“Hmm, incotro se rostogoleste?… Ia vezi mai departe.”

blog1_34

Si tot asa, citind, implicandu-se, ascutindu-si simturile si urechile, incordati ca un arc, nu cumva sa nu priceapa bine urmatoarea sarcina si sa rateze sansa surprizelor pregatite de autorul cartii, copiii parcurg cele aproape 80 de pagini cu desene simpatice si amuzante, care se adreseaza direct micilor cititori.

 

Cartea de scuturat- clatinat-suflat

blog1_40

“Buna dimineata, Egon! E timpul sa te trezesti.

Poti sa faci un zgomot de ceas desteptator, ca sa il trezesti pe Egon? ”

blog1_41

“Foarte bine! Egon a sarit din pat si acum isi pregateste fulgii de porumb pentru micul dejun.

Inclina cartea spre dreapta.”

blog1_42

“Bolul e plin, multumesc! Mmmm, ce gustoase sunt! Poti sa rontai si tu asa tare ca Egon?(…) ”

blog1_43

“Dar vai!… Toate vopselurile au tasnit prin camera! Cel putin desenul de pe sevalet e deja colorat, arata grozav! Restul insa nu poate ramane asa.

Sterge cu mana vopseaua de pe Egon, podeaua si peretii, vrei?”

blog1_44

“Bine! Hmm, dar ce sunt urmele astea pe dusumea? Ia vezi…”

blog1_45

“Nu zarim pe nimeni… Egon a devenit foarte curios! Dar tu ??… Cu doua degetele, mergi pe urmele pasilor. ” (…)

blog1_46

 

Chiar daca aceste carti nu sunt tocmai subtirele si lectura animata a acestora dureaza destul, mereu la sfarsitul cartii se aude acelasi, dar mereu acelasi “Inc-o data!!…”, iar acesta este unul din semnele bune de tot ca cineva e foarte captivat de activitate!🙂

Spuneam mai devreme ca avem si o carte asemanatoare, aparuta si in limba romana, e vorba de Atinge copacul fermecat, de Christie Matheson, carte publicata de editura Gama.

atinge-copacul-fermecat_1_fullsize

E o carte foarte frumoasa, aerisita, lucrurile decurg in aceeasi maniera ca la cartile precedente, singurul meu regret fiind faptul ca nu am avut intai cartea aceasta si abia mai tarziu pe celelalte. Copiii s-au obisnuit cu mai multe pagini, cu imagini mai complexe, iar dupa a doua-a treia lectura deja stiau ce urmeaza si parca interesul nu mai era acelasi. Cu toate acestea, o vom folosi si pe aceasta mai ales la activitati cu anotimpuri si la ciclul de viata al arborilor, asa ca nu e chiar totul pierdut.

 

Pe lista noastra de ‘Carti pe care TREBUIE sa ni le cumperi, mami…’ sunt si cartile lui Hervé Tullet, deosebit, minunat de frumoase! Despre acest artist se pot gasi mai multe informatii, idei de proiecte, surse de inspiratie chiar pe site-ul acestuia sau … in video-ul de mai jos, sunt muuulte de citit printre randuri si printre pixeli despre cel care e in spatele multor carti pentru copii de-a dreptul fascinante!

 

Carti speciale – cartile de numarat, cu decupaje si figurine in relief

Dupa ce am vorbit candva de cartile de cautare, care ne-au fascinat si continua sa ne atraga si sa ne solicite atentia, acuitatea vizuala si imaginatia, a venit randul altor carti frumoase, din categoria “carti speciale”, cum indraznesc eu sa le alint, si anume cartile de numarat.Sunt carti gros cartonate, pentru a sustine cum se cuvine figurinele, pe baza carora se desfasoara toata activitatea interactiva pe parcursul lecturii.

blog1

Aceste figurine sunt in relief sau au aparenta stralucitoare, de glitter, copilul va trece des cu degetutele peste ele, pentru a le numara; cu atat mai mult va fi atras in activitate, cu cat parintele i le va prezenta mai prietenos si cu mai mare atentie spre detalii. De cele mai multe ori, conform principiilor Montessori, fie ca este vorba de un joc sau de o carte, prefer ca aceste materiale sa le fie introduse de mine, primul impact sa fie informatia pe care le-o transmit eu, nu pentru ca ei nu ar fi capabili sa se uite si singuri intr-o carte sau sa cotrobaiasca prin cutia unui joc nou, ci pentru a ma asigura ca au inteles corect cum se foloseste, ce asteptari avem, ce se poate face cu acel material. Dupa aceea, sunt liberi sa citeasca, sa rasfoiasca, sa se joace dupa bunul plac si imaginatie, desi de cele mai multe ori urmeaza pattern-ul imprimat initial, cand am trecut impreuna prin activitatile respective.

Asadar, aceste  mici atractii pe care le vedem inca de la coperta cartii vor fi mult mangaiate, atinse de-a lungul intregii carti.

blog1_03

De cele mai multe ori, firul epic al intamplarilor incepe de la cinci sau zece personaje, carora li se intampla lucruri de-a lungul paginilor, asa incat treptat numarul lor se imputineaza. Astfel, cinci broscute testoase  se inscriu intr-o cursa, pentru a-si dovedi lor insele cat de rapide sunt si care din ele e cea mai iute de picior. Dar, ca un facut, o broscuta e atrasa de zborul unui fluturas si uita de alergare, alta broscuta se intalneste cu un arici tare prietenos si ramane sa vorbeasca cu el, inca o broscuta se gandeste ca mai bine ar face o baie in balta pe langa care tocmai trece si tot asa… pana la ultima broscuta, care ajunge la linia de sosire si castiga mai degraba prin abandonul celorlalte, decat pe merit, cu toate ca si perseverenta este o virtute care nu trebuie depreciata!

blog1_02

Cum citim noi, la modul practic? Cu mult wooow, uiiii si ia uiteee!, deci cu interjectii si efecte… gramada!, teatralizam si dramatizam cat incape, am folosit aceste carti de la varsta de un an si chiar si acum, cand copiii au intre 3 si 8 ani, stam toti ciucure in jurul unei astfel de carti, nu pentru ca cei mari nu ar sti nici acum sa numere pana la zece :)), ci mai ales datorita acestor efecte si prezentari animate, care de multe ori pot fi foarte amuzante. Citim textele, care la cartile noastre sunt doar in limba germana, dar de multe ori mai si improvizam alte povestioare, ramanand totusi la activitatea de numarare. Ramanem mult pe paginile deschise, cu greu dam foaia pentru a ajunge la pagina urmatoare, unde vom gasi cu o figurina mai putin, pentru numarat, mangaiat si incurajat.

Uneori numaram in mai multe limbi, in germana, romana sau in engleza, in functie de dispozitia (a se citi cheful) copiilor.

La cartile cu personaje mai putine, acestea pot primi si nume, daca sunteti suficient de inventivi si cu memorie buna, ca sa tineti minte pana la urmatoarea lectura acele nume, pentru ca nu va vor ierta copiii daca le uitati – veti fi surprinsi sa descoperiti ce tinere de minte au copiii, destul cat sa va spuna ca ati gresit numele, dar nu intr-atat de buna, incat sa isi aminteasca ei cum le-ati numit impreuna! :)) Am trecut pe-acolo, stiu eu ce spun…

blog1_10

blog3

Una din cartile care ne plac mult ( poate pentru ca si eu, si cei patru ieduti ai  mei ne regasim in intamplare cu punct si virgula!) este povestea unei mame-oite cu cinci mielusei, pe care incearca ( chiar asa, incearca, pentru ca de reusit… cu greu o face!) sa ii puna la somn. Oitele sunt pufoase, cu blanita de lana, tare simpatice si ghiduse. Desi rabdarea ei slabeste pic cu pic, cu fiecare tentativa a mielutilor – unul din ei vrea apa, altul plange dupa ursuletul de plus, al treilea nu merge la somn daca nu primeste un pupic si tot asa, pana la ultimul , oita-mama rezista eroic, cum altfel!? , si le indeplineste cererile si nevoile, ii intelege si le imparte cate un pupic, tot repetandu-le ca sunt mici si au nevoie de somn. Pe noi ne-a ajutat, pe tacute si pe furis, pentru ca nazdravanii nostri s-au regasit in fiecare din mielusei si s-au dat de gol singuri ca …”da, mami, asa facem si noi, ca mielutii astia, nu prea vrem sa mergem la culcare si inventam tot felul ca sa mai vii la noi!” . Ziceti si voi, nu merita asa o carte sa fie cumparata??…  :))

blog1_15

blog1_16blog1_17

blog1_18

blog1_19

blog1_20

blog1_21

In limba romana s-a publicat o singura carte de acest gen, de care am eu habar, bine ar fi sa nu se opreasca aici seria cartilor de numarat! Este vorba de cartea Zece ursuleti ghidusi, aparuta la editura Prut, in 2008.

10-ursuleti-ghidusi.carte-de-numarat-editura-prut

 

Cum am mai spus, pentru ca sunt cartonate, mari si cu personaje atat de atractive, noi le-am folosit inca de la varsta de un an, cu simplitatea lecturii adaptata dupa rabdarea copilului, si acum, la varsta de gradinita, prescolara si scolara, inca suscita interesul copiilor nostri. Le recomandam din toata inima, atat pentru activitatile din timpul zilei, cat si pentru lectura de seara, pentru ca, asa cum se spune in popor, numaratul oitelor (si nu numai) inainte de culcare aduce somnul mai repede!❤