Ce sunt eu pentru copilul meu

Vorbeam mai deunazi cu sotul meu si, din poveste in poveste, luand-o pe firul invers al evenimentelor, ajungem si la copilarie – cum au fost ai mei, dar ai tai ( va dati seama, dupa ani de casnicie, inca avem unul pentru celalalt inamplari ‘nou-noute’, despre care inca nu stim si care ne suscita interesul ), ba mama, ba tata si tot asa…ne-a lovit Adevarul si realitatea faptului ca, desi ne invartim in jurul varstei de 40 de ani , inca ne raportam existenta si trairile la ceea ce si felul in care au fost MAMA si TATA pentru fiecare din noi. Ne-am format si inca traim oarecum in umbra fiintelor lor.  Si momentul nu se termina aici, loveste chiar mai departe: hei, acum se scrie copilaria copiilor nostri ( 4 in a row), creste ceva si in umbra noastra, noi suntem responsabili ( vai! cat de responsabili, chiar vinovati, intr-o oarecare masura) pentru ceea ce vor ajunge copiii nostri si pentru felul in care, peste vreo 30 de ani, isi vor aminti de aceste clipe.  Cum isi vor aminti de noi? Ce vom insemna pentru ei, cum le marcam noi existenta?…

Nu suntem eroi, nu suntem oameni cheie in lumea in care traim, nu noi scriem istoria, insa in mainile noastre sta ceva, o farama din inima copiilor nostri. Si, ajungand aici, dezvalui o imagine care mi-a intepat sufletul ieri. E un obiect aproape kitschy, dar cui ii pasa!?

_MG_9874

Trecand peste aparente, imi ramane un reminder pentru ceea ce sunt si trebuie sa fiu mereu pentru pruncii mei : un loc de confort, o mana tare, dar in care copilul meu se simte ocrotit, inteles, acceptat si iubit fara conditionari. Imi doresc ca asa sa ma perceapa copiii mei, asa sa le raman in minte si asa sa ma povesteasca dupa ani si ani. Si tot asa sa fie si ei la randul lor, pentru copilasii lor. O mostenire invizibila, dar pretioasa, care greu se dobandeste si usor se pierde.

Si inchei cu poezia scrisa de Dorothy L.Nolte, prin 1950 si ceva.

“Dacă un copil trăieşte în mijlocul criticilor,

Învaţă şi el să condamne.

Dacă trăieşte într-o lume ostilă,

Învaţă să se războiască.

Dacă trăieşte înconjurat de fricoşi,

Învaţă şi el să se teamă.

Dacă un copil trăieşte în veşnică milă,

Învaţă să se autocompătimească.

Dacă trăieşte între cei ce l-au râs,

Învaţă să fie timid.

Dacă un copil trăieşte între geloşi,

Învaţă ce înseamnă invidia.

Dacă un copil trăieşte cu veşnice învinovăţiri,

Învaţă să se simtă vinovat.

Dacă un copil trăieşte cu încurajare,

Învaţă să aibă încredere.

Dacă un copil trăieşte între cei înţelegători,

Învaţă şi el să fie răbdător.

Copilul care este lăudat,

Învaţă, la rându-i, să aprecieze.

Dacă un copil trăieşte înconjurat de iubire,

Învaţă să iubească şi el.

Dacă un copil trăieşte între cei ce-l aprobă,

Învaţă să se placă pe sine însuşi.

Dacă cei din preajmă îi acordă recunoaşterea,

Copilul învaţă că este bine să ai un scop.

Dacă trăieşte într-un mediu ce dăruieşte,

Copilul învaţă ce este generozitatea.

Dacă un copil trăieşte între cei cinstiţi şi sinceri,

Învaţă ce înseamnă adevărul şi dreptatea.

Dacă copilul trăieşte sentimentul siguranţei,

Învaţă să aibă încredere în sine.

Ce anume învaţă copilul tău?”

Mai am un gand : iubiti- va copiii si petreceti timp cu ei! ( cu drag, pentru o mamica dur incercata anul acesta, de la care avem cu totii tare mult de invatat)

Advertisements

9 thoughts on “Ce sunt eu pentru copilul meu

  1. Copilasii tau cu siguranta isi vor aduce aminte de mamica lor extraordinara, de taticul lor atat de iubitor….sunteti niste parinti minunati si va admir tare mult.
    \Si eu sunt atat de constienta ca, din multitudinea activitatilor mai mult sau mai putin complicate ce le facem impreuna…nu vor ramane cu tare multe….tocmai de aceea am si facut blogul nostru…de multe ori, stam impreuna si citim de acolo si povestim…le place tare , tare mult.
    Stiu ca isi vor aminti de noi, de harjoana in pat cu tati seara…de miile de imbratisari si pupici … si stiu ca asa cum isi vor aminti de noi, asa vor fi si ei, la randul lor cu ai lor copii…

  2. Pingback: Machete didactice – Copilăria mea vs copilăria fiilor mei | Machete Didactice

  3. Este frumos ce scrii!
    Si eu desii am 58 de ani am invatat ceva de la fica mea: am invatat ca nu am stiut sa multumesc pentru toate lucrurile ce le-a facut pentru mine mama mea. Am scris un articol pentru ea. Imi pare rau ca nu am multumit asa cum se cuvine la toti din jurul meu. Si mai ales nu mai pot sa le multumesc la cei ce nu mai sunt langa mine. La mama mea, la sotul meu, la .. of ce greu este….

Lasati un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s