Bunica-purcica si Nuţa-vacuţa am tot auzit in ultimele zile din gura copiilor mei si, dupa revolta de moment, ca adica cum sa-i las sa vorbeasca asa nepotrivit!?…, am inteles ca pruncii mei experimenteaza versificarea in limba materna ( si le iese, desi cam schiop, dar rima exista, nu se poate contesta asta! 🙂 ). E timpul sa le povestesc despre oameni, despre nevoia de comunicare, despre limbaj si mai ales despre puterea cuvintelor. Si, incet-incet, vom ajunge candva si la poezie si versuri.
Am un arsenal greu, trei carti minunate de la care se pot incepe atatea fire de discutii, de nu ne-ar ajunge o vacanta intreaga de stat la povesti! Ela cea fara de cuvinte, de Victoria Patrascu, Lost for Words, de Natalie Russell si Die grosse Wörterfabrik (Marea fabrica de cuvinte), de Agnes de Lestrade si Valeria Docampo. E o asociere ciudata, pentru ca fiecare din ele are un stil aparte, solicita in mod diferit atentia copiilor si anticipeaza un alt fel de raspuns din partea lor. Am nevoie de toate, pentru ca mesajul trebuie sa ajunga la inima fiecarui copil de-al meu si incerc sa ma asigur ca si cel de 4 ani, si cel de 10 ani vor ramane cu ceva in minte, asupra caruia sa rumege sau de care sa-si aminteasca, inainte de a face rime ieftine sau de a produce epitete inedite, cand ii va lovi din nou inspiratia sau se vor ciondani intre ei.
Lost for words spune povestea unui tapir care voia sa scrie, dar cuvintele nu ieseau, iar foile ramaneau goale. Toti prietenii lui puteau scrie cuvinte, unul in forma unei poezii, altul a unei povesti si inca unul, in textul unei partituri. Doar ca tapirul nu avea cuvinte nici pentru poveste,nici pentru poezie, nici pentru cantecel, si totusi ceva il framanta si nu ii dadea pace inauntrul sau, vrand sa iasa la lumina… Si a iesit. Cu ajutorul creioanelor colorate, tapirul a inceput sa deseneze, iar in desenul sau lipsit de cuvinte s-au ingramadit si o poezie, si o poveste, si un cantec, pentru ca toti prietenii lui erau acolo, in desenul sau!
Ela cea fara de cuvinte aduce un plus de greutate mesajului meu, are multe semnificatii si idei profunde, iar ilustratiile Cristianei Radu sunt peste masura de frumoase!
Ela se naste intr-o lume plina de cuvinte.Cuvinte care plutesc si zac peste tot, dupa ce au fost rostite in graba, rupte, batjocorite, mintite si golite de sens. Cuvinte care vor sa spuna multe, sa miste muntii din loc, sa creeze revolutii si sa aduca schimbari, dar din care nu au ramas decat niste cochilii. Cuvinte goale, care umplu lumea, ca un gunoi. In asa lume se naste Ela – nu e de mirare ca nu vorbeste, la ce bun? Lumea e oricum un zgomot continuu, cuvinte zboara in toate partile si prea putini le pretuiesc. Ela e unul din acestia, ea aduna cuvintele, le iubeste si le ocroteste, le da un sens si o forma, le pune in povesti si desene, le ofera un alt univers – ea insasi. Cum sa le scoata in lumea dinafara si de ce? Ar fi calcate de picioarele celorlalti si cuvintele, si desenele, pentru ca oamenii sunt orbi ca o cartita. Si surzi, si muti, pentru ca esenta cuvintelor rostite le aluneca si la rostire, si la ascultare.
Seamana putin cu lumea in care traim, nu?… 🙂 Vorbim,VORBIM, trimitem mesaje, scriem articole (ha!), atacam, ne aparam, abuzam de cuvinte dupa bunul nostru plac, fara a ne mai oferi timp sa ne ascultam si sa prindem sensul si profunzimea cuvintelor cu care ne invaluim.
Floare. Floare, floare, floare.
Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.
Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.
Floare.
E un exercitiu-joc pe care il stiu de cand eram copil : aleg un cuvant la intamplare si il rostesc de atatea ori, cat de tare si cat de incet pot, sacadat, ritmat, lin, in soapta, il rostogolesc si il arunc in aer, pana ii prind si ii pierd forma. 🙂 E amuzant si util, iar cuvantul ales sigur se va simti pretuit. Macar asa, de dragul rostirii.
Die grosse Wörterfabrik e o fictiune care taie rasuflarea, atat prin mesaj, cat si prin ilustratii. Oamenii traiesc intr-o lume tacuta, in care cuvintele se cumpara, apoi se mesteca, inainte de a fi rostite. Cuvintele au pret, costa sa spui ceva cuiva si, din pricina acestui lucru, oamenii sunt atenti cand isi aleg cuvintele. Mai sunt cuvinte aruncate la cos, dar sunt cuvinte urate sau rupte, nu prea sunt de trebuinta. Uneori vantul mai sufla cuvinte, iar copiii le prind in plasa de fluturi.
Cireasa , praf, scaun … s-au prins in plasa unui baietel, care le pretuieste si le pastreaza, pentru a le folosi candva, cand va avea nevoie. Cuvinte care vor fi umplute de iubirea lui pentru o fetita, pentru ca, nu?, poti spune cuiva ca il iubesti si daca rostesti doar cireasa. Sau praf. Sau scaun. Pentru ca ceea ce e in noi da sens cuvintelor pe care le rostim si nu invers. Te iubesc devine o capcana si o carcasa desueta, daca nu o umplem bine cu dragoste, inainte de a rosti cuvantul.
Bunica-purcica.Nuţa-vacuţa. Alte cuvinte rostite si parasite pe undeva, de acum cateva zile, in lumea noastra plina de vorbe. As plati pentru ele, le-as cumpara, ca apoi sa le mestec si sa le rostesc? Au un sens, un parfum aparte? Sunt un gunoi? E gunoiul meu?…
” Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare (…).” (Biblia) Pentru ca vorbele rostite de noi sunt purtatoarele sinelui nostru scos in lume.
joaca de-a copilaria 