CAII DIN VALE – terapie pentru suflet, cu prieteni dragi

O stiti pe prietena mea, Camelia, nu? Daca ne urmariti activitatea, atunci ati avut ocazia cel putin de doua ori sa cumparati jucarii prin licitatie in scop umanitar, pentru Tudor si Antonia, asa ca stiti si despre Camelia. Ea e cea despre care am scris acum vreun an AICI, pentru cei care nu o cunosc inca. 🙂

Vara asta ne-am intalnit din nou, tare am tinut sa ne vedem cu totii si sa petrecem un timp impreuna, sa depanam experiente si ne bucuram unii cu altii. Intamplarea face ca intalnirea noastra sa se fi impletit cu dorinta uneia dintre fetitele noastre de a vedea cai de-aproape si de a calari, asa ca locatia aleasa de Cami, gazda noastra pe plaiuri bihorene, s-a potrivit intru totul cu ce visam noi. Asa am ajuns la Caii din Vale , un centru de agrement, nu departe de Baile Felix, in localitatea Betfia. Stiti cum e-acolo??…DE VIS!!

Asa bine s-a potrivit cu structura noastra de oameni stresati si truditi, cu tanjirea noastra dupa simplitate, liniste si natura, de nu-i adevarat… Multe veri din copilaria mea le-am petrecut pe colinele unui sat moldovenesc, asa ca mi-s dragi si animalele, si dealurile, cu liniile lor moi, pline de vegetatie! Copiii nostri sunt innebuniti dupa orice forma de viata miscatoare 🙂 , iar la Caii din Vale nu cred ca a scapat vreun animalut nemangaiat! Impropriu spus Caii din Vale, pentru ca acolo traiesc si caprite, rate, caprioare, caini si pisici, porumbei, iepuri, ponei, iar dupa plecarea noastra am vazut ca au ajuns acolo si magarusi simpatici tare…

Cand a fost prea cald pentru animale, in miezul zilei de august ( pentru copii nu e niciodata prea cald, prea frig, prea nu-stiu-cum, ei mereu au energie…), tiroliana, trambulina, bicicletele si leaganele au fost luate la rand. Chiar si cand s-au retras intre copaci sa probeze cate un hamac, s-au leganat a joaca, nu a relaxare. Dar ce jocuri au mai jucat apoi, cu Tudor si Antonia! Summer fun in aer liber, vacanta ideala…

Desi am tendinte de mama un pic prea protectoare, locul acela mi-a oferit sentimentul unui spatiu securizat, totul e inconjurat de padure, nu sunt artere de circulatie, nu sunt pericole iminente, copiii se pot bucura liber de natura, in voia lor. Pentru copilasi de varste mai mici, e recomandata, totusi, un pic de supraveghere, bineinteles.

Am luat masa la terasa din statiune, in acelasi decor rustic si placut, apoi am luat-o la picior spre rugii de mure. Ce incantare pe copii, sa-si culeaga singuri desertul… Daca vreodata nimeriti pe-acolo in plin sezon, intrebati de mure, sunt delicioase, iar costurile … aproape derizorii, pentru asa comori.

Camelia, draga de ea, ghidul nostru, ne-a luat la plimbat si invartit, si nu glumesc… Am luat-o incetuc pe langa padure, urcat dealul, coborat valea, trecut satul, ajuns sus la stanci, iar trecut pe langa padure, coborat iar valea si ne-am intors de unde-am plecat, numa’ ca vreo trei ore mai tarziu, rupti de picioare si cu burtile cantand a foame. Murele luate in caserola ne-au tinut o vreme pe drum, mai mult de sete, decat de foame, picaturi de sanatate ca sa nu lesinam la peste 30 grade… Si-a fost si asta de poveste, si pentru noi, si pentru copii…

Seara am avut parte de un tratament deosebit, foc de tabara cu frigarui delicioase, iar gazda a dovedit ca e de o rabdare fara margini, invatandu-i pe copii cum sa tina nuielele de alun, cat sa nu fie frigaruile nici prea-prea, nici foarte-foarte de gatite.

Era sa-nchei, fara sa povestesc un pic tocmai de cai si de calarie. Din cat mi s-a povestit, programele de echitatie pe care le pun la dispozitie organizatorii statiunii sunt exclusiv pentru copii, caii sunt blanzi si docili, putand fi integrati cu succes in terapia copiilor cu TSA (tulburari din spectrul autist). Mai multe detalii despre aceste programe va pot spune chiar ei, daca ii contactati pe pagina de facebook a statiunii. Copiii nostri s-au bucurat de cateva ture de manej, au primit informatii pretioase despre cai si ingrijirea lor si, chiar daca la inceput au fost retinuti si tematori (pentru prima data au urcat in sa), instructoarea le-a insuflat incredere si i-a ajutat sa capete o tinuta corecta si degajata in sa, m-a impresionat cat de repede s-au lasat copiii sa cada pe-o parte din sa, pe crupa calului, sa il mangaie, cand cu cateva zeci de minute in urma stateau crispati si cu pumnii stransi sus, pe cal. Tare ne mai pare rau ca nu suntem mai aproape de Caii din Vale, dar planuim si visam la alte zile de vara acolo!

Intre timp, am vazut pe pagina lor ca au un manej nou, rotund, iar casutele de vacanta pe care le-ati vazut in prima fotografie erau in curs de aprobare cand am fost noi acolo, probabil in viitor vor fi puse la dispozitie pentru cazarea vizitatorilor, daca se doreste sejur pentru mai multe zile.

Bihorenilor, tare va mai invidiem, ca aveti aproape asa minunatii!… Pana una-alta, noi ni le-am adunat in suflet si amintirile momentelor traite acolo ne tin de cald pana la vara viitoare, cand speram sa ajungem iarasi la Caii din Vale, sa ne bucuram de liniste, natura si prieteni dragi!

Publicitate