Castigator este primul jucator care reuseste sa-si duca nava proprie pana la Insula Comorii, insula aflata in mijlocul tablei dejoc. Jucarea cartilor cu abilitate precum si un dram de noroc sunt necesare pentru a castiga acest joc.
Jucatori: 3-5
Varsta: peste 9 ani
Durata jocului: ≈ 30 de minute
Traducere si adaptare: Anton Marcel, caruia ii multumim!
Este necesara pregatirea jocului, inainte de a incepe a naviga:
- Fiecare jucator isi alege un jeton de navigat plasandu-l pe spatiul start de pe tabla de joc.
- Jetonul negru pentru busola esteplasat pe roza vanturilor. Acest jeton va indica care este tromf-ul (atu-ul) in timpul rundei.
DESFASURAREA JOCULUI
Cel mai in varsta dintre jucatori va amesteca si va imparti toate cartile cu fata in jos (in jocul cu 5 jucatori se va scoate cartea galbena cu valoarea 1, inainte de a se proceda la amestecarea cartilor). Dupa ce isi examineaza cartile primite, jucatorul aflat in stanga celui care le-a impartit (dealer-ului) isi va alege tromf-ul. Apoi jetonul negru va fi plasat pe roza vanturilor pe culoarea ce tocmai a fost aleasa ca fiind tromf.
Fiecare mana de carti pe care o castiga un jucator ii da posibilitatea jucatorului sa-si mute 1 spatiu, spre inainte, jetonul propriu. Pentru exemplu in ceea ce priveste mutarea a se vedea sectiunea “Mutarea jetoanelor”.
Jucatorul care alege tromf-ul incepe prin jucarea uneia din cartile sale aflate in mana. Toti jucatorii il vor urma, in ordine, acestia trebuind sa joace, daca este posibil, o carte de aceeasi culoare cu prima carte care a fost jucata.
Daca este incapabil sa joace o carte de aceeasi culoare cu prima carte jucata, un jucator trebuie sa joace un tromf, daca detineo astfel de carte.
Daca jucatorul nu detine nicio carte de aceeasi culoare si niciun tromf, atunci el poate juca orice carte, dar nu are vreo sansa sa castige mana respectiva.
- Daca nu s-a jucat niciun tromf, atunci mana va fi castigata de cartea cea mai mare de culoarea primei carti care a fost jucata.
- Daca s-a jucat tromf atunci mana va fi castigata de cel care a jucat cea mai mare carte tromf.
Atunci cand un jucator castiga o mana, el o asaza inaintea sa, cu fata in jos, astfel incat sa fie vizibile mainile castigate de acel jucator.
MISCAREA JETOANELOR
Dupa ce toate cartile au fost jucate, jucatorii, incepand cu jucatorul care a ales tromf-ul si continuand in sensul acelor deceasornic, isi vor muta jetoanele de navigat cate 1 spatiu pentru fiecare mana pe care au castigat-o, pe cea mai scurta ruta inspre Insula Comorii.
Daca nava unui jucator isi incheie miscarea exact pe un spatiu ocupat de o alta nava, el va trimite acea nava inapoi pana la prima insula.
Exceptie: Pana la prima insula (pe primele 8 spatii de mutare), aceasta regula nu va fi luata in considerare.
Dupa ce toate navele au fost mutate, runda se incheie, incepe urmatoarea runda.
Jucatorul care a numit tromf-ul in runda precedenta devine acum dealer-ul si jucatorul aflat in stanga sa va numi acum tromf-ul pentru aceasta runda.
Rezumat:
- Imparte cartile
- Examineaza cartile primite
- Alege tromf-ul
- Joaca cartile
- Numara mainile castigate
- Muta nava
- Trimite inapoi nava de pe spatiul pe care tocmai ai aterizat
SPATIILE SPECIALE
Daca nava proprie isi incheie mutarea pe un spatiu special, se va proceda dupa cum urmeaza:
Spatiul Insula Ai gasit un loc de ancorare sigur. Poti ramane pe acest spatiu chiar daca ai fost ajuns de alte nave.
Spatiile minus Un vant nefavorabil, din fata, te duce inapoi numarul indicat de spatii.
Spatiile plus Curentul de aer iti este favorabil. Vei muta numarul indicat de spatii spre inainte.
Spatiile cu sageata Daca nava ta aterizeaza pe un astfel de spatiu trebuie sa navighezi in jurul insulei in directia indicata de sageata.
Cel putin 3 maini de castigat -Poti parasi acest torent periculos doar daca castigi cel putin 3 maini in aceasta runda. In caz contrar, torentul te muta spre inapoi cate 1 spatiu pentru fiecare mana castigata.
Cel mult 3 maini de castigat Apa e putin adanca, asa ca trebuie sa navighezi cu atentie. Trebuie sa castigi cel mult 3 maini in aceasta runda, altfel vei muta spre inapoi cate 1 spatiu pentru fiecare mana castigata.
Daca mutarea cauzata de un spatiu special trimite nava pe un spatiu ocupat de o alta nava, acest spatiu va avea efectul amintit mai sus.
SFARSITUL JOCULUI
Primul jucator care reuseste sa ajunga pe Insula Comorii dincolo de portul acesteia este castigatorul jocului. Daca 2 sau mai multi jucatori reusesc aceasta in aceeasi runda, jocul va fi castigat de jucatorul care a reusit sa ajunga printr-un numar cat mai exact . Daca in continuare sunt mai multi castigatori atunci jocul se considera a fi remiza.
VARIANTE DE JOC
Exista 2 variante de joc. In cazul acestor variante nu se va folosi tabla de joc.
1.Pirate – Poker
Scopul jocului este de a castiga cat mai multe puncte.
- Amesteca si imparte cartile in modul normal ( in jocul cu 5 jucatori, se scoate cartea 1 Albastru).
- Jucatorul din stanga dealer-ului numeste tromful.
- Se joaca cartile cu respectarea regulilor amintite mai sus.
- Dupa ce sunt jucate toate cartile, se calculeaza scorul.
- Fiecare jucator socoteste valoarea totala a cartilor castigate, cartile rosii find dublate.
- Daca un jucator nu a castigat nicio carte rosie, el trebuie sa scada 20 de puncte din totalul punctelor castigate.
- Cel care ajunge la scorul agreat de jucatori sau care are cele mai multe puncte dupa un numar prestabilit de runde este castigatorul jocului.
2. Pirate – Bluff
Scopul jocului este de a castiga cat mai multe puncte.Se joaca la fel ca un joc normal cu urmatoarele diferente:
- Daca un jucator crede ca poate sa joace fara sa castige vreo carte rosie, el va a anunta acest lucru inainte de jucarea cartilor.
- Dupa ce au fost jucate toate cartile, este timpul pentru socotirea scorului.
- Fiecare jucator va calcula valoarea totala a cartilor castigate.
- Daca jucatorul care a pretins ca nu va lua nicio carte rosie a reusit acest lucru, el va primi 80 de puncte in plus.
- Daca jucatorul nu a reusit acest lucru, atunci valoarea cartilor rosii castigate, insa dublata, va fi scazuta din totalul punctelor castigate.
- Cel care are cele mai multe puncte dupa un numar prestabilit de puncte va fi declarat castigator.
Daca sunteti interesati de achizitionarea acestui joc, il puteti gasi uneori la noi, sh, pe pagina de facebook Julia Toys si pe profilul privat Julia Dahman, pe care apar albumele cu jocuri de vanzare.
Joaca frumoasa va dorim! Creati amintiri!