CAII DIN VALE – terapie pentru suflet, cu prieteni dragi

O stiti pe prietena mea, Camelia, nu? Daca ne urmariti activitatea, atunci ati avut ocazia cel putin de doua ori sa cumparati jucarii prin licitatie in scop umanitar, pentru Tudor si Antonia, asa ca stiti si despre Camelia. Ea e cea despre care am scris acum vreun an AICI, pentru cei care nu o cunosc inca. 🙂

Vara asta ne-am intalnit din nou, tare am tinut sa ne vedem cu totii si sa petrecem un timp impreuna, sa depanam experiente si ne bucuram unii cu altii. Intamplarea face ca intalnirea noastra sa se fi impletit cu dorinta uneia dintre fetitele noastre de a vedea cai de-aproape si de a calari, asa ca locatia aleasa de Cami, gazda noastra pe plaiuri bihorene, s-a potrivit intru totul cu ce visam noi. Asa am ajuns la Caii din Vale , un centru de agrement, nu departe de Baile Felix, in localitatea Betfia. Stiti cum e-acolo??…DE VIS!!

33063621_727130077411400_3774447607963713536_o

Asa bine s-a potrivit cu structura noastra de oameni stresati si truditi, cu tanjirea noastra dupa simplitate, liniste si natura, de nu-i adevarat… Multe veri din copilaria mea le-am petrecut pe colinele unui sat moldovenesc, asa ca mi-s dragi si animalele, si dealurile, cu liniile lor moi, pline de vegetatie! Copiii nostri sunt innebuniti dupa orice forma de viata miscatoare 🙂 , iar la Caii din Vale nu cred ca a scapat vreun animalut nemangaiat! Impropriu spus Caii din Vale, pentru ca acolo traiesc si caprite, rate, caprioare, caini si pisici, porumbei, iepuri, ponei, iar dupa plecarea noastra am vazut ca au ajuns acolo si magarusi simpatici tare…

Cand a fost prea cald pentru animale, in miezul zilei de august ( pentru copii nu e niciodata prea cald, prea frig, prea nu-stiu-cum, ei mereu au energie…), tiroliana, trambulina, bicicletele si leaganele au fost luate la rand. Chiar si cand s-au retras intre copaci sa probeze cate un hamac, s-au leganat a joaca, nu a relaxare. Dar ce jocuri au mai jucat apoi, cu Tudor si Antonia! Summer fun in aer liber, vacanta ideala…

Desi am tendinte de mama un pic prea protectoare, locul acela mi-a oferit sentimentul unui spatiu securizat, totul e inconjurat de padure, nu sunt artere de circulatie, nu sunt pericole iminente, copiii se pot bucura liber de natura, in voia lor. Pentru copilasi de varste mai mici, e recomandata, totusi, un pic de supraveghere, bineinteles.

Am luat masa la terasa din statiune, in acelasi decor rustic si placut, apoi am luat-o la picior spre rugii de mure. Ce incantare pe copii, sa-si culeaga singuri desertul… Daca vreodata nimeriti pe-acolo in plin sezon, intrebati de mure, sunt delicioase, iar costurile … aproape derizorii, pentru asa comori.

Camelia, draga de ea, ghidul nostru, ne-a luat la plimbat si invartit, si nu glumesc… Am luat-o incetuc pe langa padure, urcat dealul, coborat valea, trecut satul, ajuns sus la stanci, iar trecut pe langa padure, coborat iar valea si ne-am intors de unde-am plecat, numa’ ca vreo trei ore mai tarziu, rupti de picioare si cu burtile cantand a foame. Murele luate in caserola ne-au tinut o vreme pe drum, mai mult de sete, decat de foame, picaturi de sanatate ca sa nu lesinam la peste 30 grade… Si-a fost si asta de poveste, si pentru noi, si pentru copii…

Seara am avut parte de un tratament deosebit, foc de tabara cu frigarui delicioase, iar gazda a dovedit ca e de o rabdare fara margini, invatandu-i pe copii cum sa tina nuielele de alun, cat sa nu fie frigaruile nici prea-prea, nici foarte-foarte de gatite.

65

Era sa-nchei, fara sa povestesc un pic tocmai de cai si de calarie. Din cat mi s-a povestit, programele de echitatie pe care le pun la dispozitie organizatorii statiunii sunt exclusiv pentru copii, caii sunt blanzi si docili, putand fi integrati cu succes in terapia copiilor cu TSA (tulburari din spectrul autist). Mai multe detalii despre aceste programe va pot spune chiar ei, daca ii contactati pe pagina de facebook a statiunii. Copiii nostri s-au bucurat de cateva ture de manej, au primit informatii pretioase despre cai si ingrijirea lor si, chiar daca la inceput au fost retinuti si tematori (pentru prima data au urcat in sa), instructoarea le-a insuflat incredere si i-a ajutat sa capete o tinuta corecta si degajata in sa, m-a impresionat cat de repede s-au lasat copiii sa cada pe-o parte din sa, pe crupa calului, sa il mangaie, cand cu cateva zeci de minute in urma stateau crispati si cu pumnii stransi sus, pe cal. Tare ne mai pare rau ca nu suntem mai aproape de Caii din Vale, dar planuim si visam la alte zile de vara acolo!

Intre timp, am vazut pe pagina lor ca au un manej nou, rotund, iar casutele de vacanta pe care le-ati vazut in prima fotografie erau in curs de aprobare cand am fost noi acolo, probabil in viitor vor fi puse la dispozitie pentru cazarea vizitatorilor, daca se doreste sejur pentru mai multe zile.

Bihorenilor, tare va mai invidiem, ca aveti aproape asa minunatii!… Pana una-alta, noi ni le-am adunat in suflet si amintirile momentelor traite acolo ne tin de cald pana la vara viitoare, cand speram sa ajungem iarasi la Caii din Vale, sa ne bucuram de liniste, natura si prieteni dragi!

20180803_161524

Advertisements

Jurnal de concediu – Supravietuitorii

Asa cum scriam pe facebook prin luna mai, ne-am facut curaj sa o luam la picior in ritm de vacanta, cu tot familionul nostru maret, pe alte meleaguri decat pe cele carora le-am batatorit deja drumurile in calatoriile noastre de rutina ( aka Austria, Ungaria si Romania, evident). Am avut emotii din prima pana in ultima zi de vacanta, dar spre sfarsit deja se diminuasera mult, dupa ce am vazut ca suntem, totusi, de scos in lume, fara sa facem prapad in jurul nostru si viceversa, fara sa ne manance bau-baul locurilor respective. Sounds crazy, dar in materie de batut campii in legatura cu ce li s-ar putea intampla copiilor, chiar sub ochii nostri, nu ma bate nicio mama! Once a mother, always a mother, cu alte cuvinte, ai pui, mori de dragul, dar si de grija lor, indiferent de varsta.

De data aceasta, ne-am cazat la Rijeka, in Croatia, intr-un apartament rezervat online – cred ca a fost norocul incepatorului ori lucrurile sunt cu adevarat frumoase in curtile vecinilor! Am petrecut o saptamana deosebit de faina, intr-un oras port la Marea Adriatica, cu plaje cu pietris, dar si cu multe locuri interesant de vizitat pe uscat. Am fost doi adulti si patru copii, doar unul trecut un pic de zece ani, asadar am avut destul de supravegheat si explicat, nu chiar la orice pas, dar nici relaxare totala nu pot spune ca a fost. 🙂

20180708_162429

Ca sa fie mai usor de urmarit si retinut, scriu pe scurt pros&cons. Mai ales ca sa ne aducem noi aminte peste timp, dar, daca vor fi de folos cuiva informatiile, cu atat mai bine!

Ce a fost fain si bine pentru noi:

  • am calatorit cu masina, At-Hr, cu atatea lucruri necesare dupa noi, ar fi fost imposibil sa ne descurcam cu avionul sau cu trenul si apoi cu mijloace de transport in comun. Am avut mobilitate mare asa, e formula ideala pentru noi. Doar sase prosoape mari pentru plaja umplu cu varf o sacosa albastra de Ikea!
  • Informativ, taxa de autostrada in Slovenia costa 15 euro/saptamana, iar in Croatia, de la vama cu Slovacia pana la Rijeka, a costat 1,23 euro, adica 9 kuna, in bani locali. ( Pe pielea noastra am invatat ca e cel mai bun curs de schimb e chiar in centrul orasului, nu la centrele de schimb de pe holurile marilor magazine – un pic invers decat cum e in Romania, adica.)
  • In Rijeka, se parcheaza lejer oriunde si oricum, cu bun simt. Adica pe marginea drumului, pe jumatate de trotuar sau chiar cu totul pe trotuar – toata lumea face asa, e lejer si gratuit. Doar in zona centrului vechi, sunt organizate locuri de parcare marcate cu albastru, pentru care se cumpara tichete de parcare pe ora. Pe zonele marcate cu galben, e interzisa parcarea, cu riscul de a fi ridicata masina de camioane de tractare. Noi nu am stiut, cele mai multe panouri informative sunt in croata, asa ca am dedus de multe ori si nu intotdeauna am nimerit sensul mesajului informativ 🙂 . Cu toate acestea, cand am parcat gresit, am fost imediat atentionati de localnici, trecatori ca nu suntem bine parcati si riscam sa ramanem fara masina.
  • Ajungand la acest punct, am fost profund impresionati de atmosfera din oras – oamenii sunt foarte degajati, senini si frumosi, desi sunt sigura ca nici pe ei nu ii ocolesc problemele si necazurile. Nu am simtit in niciun fel agresiune si nici nu am simtit ca incomodam sau ca iritam pe cineva cu prezenta noastra, indiferent de locul in care eram (pe plaja, la supermarket, in librarie, in centrul vechi, la restaurant, pe strada etc), ba din contra! Toti celor carora ne-am adresat, in diverse imprejurari, au stiut sa ne raspunda cel putin in engleza, daca nu in germana.  Nu am intampinat niciun moment neplacut, in care noi sau bunurile noastre sa avem de suferit – masina a fost parcata tot timpul pe strada, pe plaja am avut mereu multe lucruri cu noi, dar nu a fost cazul sa intram in stare de alerta vreodata. Un mare plus pentru Rijeka, din punctul acesta de vedere!
  • Ca tot am ajuns la plaja, fie ea si cu pietre – cred ca m-a convins acest gen de plaja, like for ever! 😀 E minunat sa iesi din apa si sa te intinzi pe pietrele fierbinti si netede, fara sa te umpli de nisip peste tot! Am venit curatei la plaja, am plecat curatei acasa, fara sa caram un sac de nisip dupa noi, in haine, prosoape sau in par! 🙂 Singurul lucru extrem de necesar sunt papucii de plaja, purtati in permanenta, ca sa protejeze picioarele.Apa… o  minunatie de apa curata, ca puteai zari pestii in apa, pana la 1-1,5 metri adancime, daca ramaneai linistit!

20180710_134557

  • Ca sa nu mai spun ca, pe plaja pe care am fost noi, era un singur local, unde se auzea muzica in surdina, nu manele sau alte agresiuni sonore nedorite! Niciun vanzator ambulant, nicio taraba cu suveniruri sau accesorii pentru plaja, haine sau slapi si alte cele, care se vad din belsug prin alte locuri.
  • Accesul pe plaja a fost gratuit, parcarea, la fel. Se puteau inchiria sezlonguri si umbrele de soare de la localul mai sus mentionat; noi am avut umbrarul nostru pop-up, insa nici pe altii nu i-am vazut sa apeleze la aceste accesorii de inchiriat. Oamenii, degajati si foarte…normali !? Fara pretentii, fara dorinte de show off, fara dive ad hoc sau pitzi de vreun fel. Din nou, ne-am simtit in largul nostru, banali si dorind liniste si relaxare, alaturi de alti oameni banali, care cautau acelasi lucru. Probabil asa e firesc, dar, dupa ce vezi vrute si nevrute si trec peste tine tot felul de tavaluguri, insasi normalitatea ajunge sa te impresioneze la un moment dat.

20180709_131747

  • Nu ne-am imbolnavit, desi am inghitit destula apa din mare si am si mancat pe plaja. E drept ca, in rest, am avut bucataria noastra in apartament, preferand sa gatim noi ceea ce stiu ca le place copiilor, dupa nevoile lor de moment. La fel, am avut acces si la masina de spalat, ceea ce mi s-a parut minunat! Cumparaturile pentru alimente si alte produse necesare le-am facut la Lidl, Kaufland si la Plodine, un supermarket local, foarte bine aprovizionat. Preturile… mi s-au parut deseori mai mari, comparativ cu cele din Austria, la produse de baza. Ne-am bucurat, insa, de oferta de peste proaspat din Kaufland, am gatit si savurat biban de mare, dupa care si acum salivez, cand imi amintesc!   Ca veni vorba de peste, intr-o zi am vizitat piata locala, situata chiar langa port, si cu ocazia asta am intrat in cea mai mare hala de peste vazuta de mine pana acum! Am cumparat calamari proaspeti, pe care i-am curatat si gatit apoi singuri, la apartament ( cu tutorial de pe youtube, evident, dar pana si asta a fost o experienta in sine!).

20180706_191438

  • Intamplator, am intrat in atmosfera campionatului mondial de fotbal, vizionand meciul dintre Croatia si Rusia, si evident ca am simtit si ne-am bucurat alaturi de croati, cand au castigat! Copiii erau exaltati, se minunau de artificiile aruncate deasupra marii, de masinile care claxonau pe strazi, a fost o atomosfera unica, in felul ei! Mi-au amintit un pic cu nostalgie de campionatul din ’98, cand, in timp ce ma pregateam pentru bac, imi rezervam seri pentru meciurile echipei Romaniei – da, am avut si noi echipa de fotbal la CM, daca nu stiati!

Ce  nu ne-a placut:

  • Zona de centru, a orasului vechi, e foarte aglomerata! Chiar cu parcare cu plata, cu mare greutate prinzi un loc pe parcare, pentru a o lua pe jos pe pietonalele lungi si ofertante. Am cercetat si varianta transportului in comun, dar, cum spuneam , e dificil sa pleci departe cu patru mieunatori dupa tine, fara sa ai posibilitatea sa ii bagi rapid in masina si sa ii aduci acasa, cand se impune. Cu toate acestea, centrul merita, chiar merita vizitat! E un amestec de arhitectura si istorie, care pare debusolant la un moment dat, regasesti elemente mediteraneene alaturi de altele care aduc mai mult cu zona imperiului austriac, cu arhitectura din Viena sau Budapesta. Cu toate acestea, insusi acest mélange se alatura atmosferei unice din centrul vechi al Rijekai.

20180706_191833

  • Cu greu gasesti un restaurant pescaresc, cele mai multe localuri din centru sunt de fapt cafenele si berarii – se bea, nene, in Croatia! Ma gandesc ca se si mananca, dar nu in oras, cel putin nu in aceeasi masura.

20180706_191738

  • Sunt foarte multe zone insalubre, cu cat petreci mai mult timp intr-un loc si vrei sa vizitezi per pedes cat mai mult, cu atat ti se dezvaluie si minusurile. Este foarte multa vegetatie specifica Mediteranei, la poalele careia zac foarte multe gunoaie – la aspectul acesta, stilul balcanic, usor nepasator, e foarte prezent. In plus, pentru ca Rijeka e un oras terasat, masinile de salubrizare, care aduna gunoiul, nu pot intra pe stradutele abrupte, asa ca TOATE tomberoanele de gunoi sunt pe strada principala, in buza trotuarelor. Nu se poate sa mergi pe jos si sa nu intalnesti zeci de tomberoane pline, deschise si pestilentiale de-a lungul unei iesiri de o ora, sa zicem.
  • Ca tot am pomenit, strazile extrem de abrupte ale orasului au fost principalul impediment in calea dorintei noastre de a explora zona mai mult. Pur si simplu nu ne-am aventurat sa urcam inspre cetatea Trsat, pentru ca m-am temut, cu masina noastra grea, sa luam muntii in piept! Am lasat emotiile astea pe altadata, daca vom mai avea ocazia.

Am fost suprinsi ca nu am intalnit decat in mod exceptional masini cu numere de Romania, doar de doua-trei ori am vazut in oras, iar pe plaja nu am auzit deloc vorbindu-se romaneste, pe toata durata sederii noastre.

In concluzie, cu bune si cu rele, noua ne-a dat cu plus aceasta vacanta si cu siguranta am repeta experienta, am prins curaj! 🙂

20180704_202233

Trebuie sa mai scriu ca la fel de impresionati am ramas de ceea ce am vazut in Slovenia, de-a lungul calatoriei noastre spre Croatia! Wow, ce tara! Numai dealuri si munti impaduriti, podgorii si gradini ingrijite la centimetru, putine garduri, lejeritate si bun gust… A fost o carte de vizita prinsa din zbor si deja planuim macar un weekend in Slovenia, candva in toamna. Ne propunem sa petrecem cat mai mult timp alaturi de copii, sa adunam apoi cochiliile acestor momente si sa le pastram in amintirile noastre, din vremurile cand eram tineri, voiosi si cu copiii alaturi. Ne vor tine de cald cu siguranta in alte timpuri, cel putin atunci cand puii isi vor lua zborul din cuib…

 

Muzeul Jucariilor din Salzburg

In urma cu cateva zile am facut o calatorie la Salzburg, impreuna cu copiii, pentru a iesi un pic din rutina si cotidian. Si cum, de cand suntem parinti, nu prea mai avem prioritate in a ne alege preferintele inaintea copiilor nostri,  am ajuns ca unul din obiectivele noastre sa fie Muzeul Jucariilor.

IMG_4280

IMG_4284

 

De ce sa mergem la muzeu? m-au intrebat copiii. Trebuie sa recunosc ca a durat un pic pana sa formulez un raspuns decent, care sa le si comunice ceva. Mergem la muzeu pentru ca doar acolo mai putem vedea obiecte si lucruri vechi, care au o poveste demna de tinut minte si de spus mai departe. Vizitam un muzeu ca sa aflam  de unde venim, pe umerii caror uriasi stam noi astazi, ca civilizatie, de putem vedea un orizont atat de larg, de indepartat si de impresionant. Pentru ca ceea ce suntem noi nu ne datoram doar noua insine, ci multor, multor oameni si eforturilor lor de a munci, de a crea si realiza ceva care a influentat in mod decisiv lumea in care traim astazi. Ce vedem la muzeu e o parte din noi, e cresterea noastra acolo, e un pas pe care altii l-au facut pentru noi. Si, pentru ca inca sunt muzee, ar trebui sa fim foarte recunoscatori.

In istoria omenirii, joaca si jucariile au avut un rol important, atat in viata copiilor, cat si in cea a adultilor. Copiii isi inventau activitati si jocuri cu elemente naturale, iar adultii au creat diverse jocuri de gandire, unele din ele, precum sahul, dainuind pana astazi.

IMG_4356

Pana la extraordinara dezvoltare industriala a secolului XX, jucariile create cu scop definit erau accesibile doar celor foarte bogati, evident, insa creativitatea si imaginatia nu tin de situatia financiara, asa ca bucati de lemn cu forme mai deosebite au servit la fel de bine ca papusi, soldati, animale sau elemente de construit.

IMG_4361

Muzeul Jucariilor de la Salzburg e organizat mai degraba ca un loc de joaca mai mare, decat ca muzeu auster, plin de vitrine pe care ai voie doar sa le privesti. Bineinteles, obiectele de muzeu sunt si aici protejate, insa spatiile respective sunt incorporate unor locuri de joaca tematice : in zona papusilor, copiii pot vedea expuse diferite modele de papusi vechi, iar alaturi sunt rafturi si cosuri cu diverse papusele moderne, cu  hainute si alte accesorii, cu care se pot juca.

IMG_4359

Tot in zona papusilor sunt colectii frumos organizate, de casute de papusi, care mai de care mai frumoase , cu deosebit de multe detalii si care inca rezista surprinzator de bine si ispitesc la joaca pe vizitatori.

 

Jucarii textile si de plus, de acum zeci de ani, umplute cu paie sau lana si probabil create manual, zambesc trist din spatele geamurilor, parca stiind ca nu vor mai putea niciodata sa concureze cu explozia de culoare, de texturi si materiale din care sunt create plusurile din zilele noastre. Cu toate acestea, pentru ca au rezistat atatia ani, tare cred ca au fost iubite si pretuite la vremea lor, de copii care au crescut frumos alaturi de ele.

Cea mai impresionanta colectie a muzeului este cea de locomotive si trenulete din metal, organizata pe perioade din ultimul secol. Intr-o zona anume a fost construit un spatiu plin de diorame, specific  zonei montane a Austriei, un orasel plin de cladiri, oameni si vegetatie, de-a lungul lui fiind o cale ferata pe care merge un tren, in rastimpuri. Detaliile dioramelor si ale machetelor folosite sunt impresionante, e un punct fascinant din muzeu, pentru colectionari castigati de finete.

 

Bineinteles, alaturi de aceste trenuri si locomotive din metal, surprinzator de bine intre tinute, isi au locul lor sinele si traseele din lemn de la Brio, cu care si copiii nostri se joaca fascinati timp de multe ore acasa sau pe unde le intalnesc.

IMG_4327

De asemenea, exista o zona in care tehnologia moderna are locul ei, sinele si masinutele cu telecomanda Carrera Strax pot fi folosite de micii pasionati, de cele mai multe ori contra unei taxe de 5 euro/30 minute, dar in unele zile aceasta activitate este gratuita, intre anumite ore de vizita.

IMG_4387

Tot intre colectiile de seama ale muzelui sunt jucariile mici-mici, e mult spus miniaturale, sunt tot felul de obiecte deosebit de marunte, lucrate in ceramica sau lemn, de la personaje umane si animale, pana la obiecte din gospodarie sau din uzul uman. Pentru aceste serii si tablouri, sunt puse la dispozitie lupe uriase, cu care se pot analiza detaliile, la o dimensiune acceptabila. 🙂

IMG_4391

Intre jocurile de rol sunt si jucarii de plastic si din lemn, cu care copiii se pot juca de-a magazinul, vanzand si cumparand unii de la altii. Alaturi, nu departe, se pot admira seturi din metal, plastic si lemn, foarte vechi, realizate fidel dupa obiecte si magazine din vremurile respective.

IMG_4385IMG_4386IMG_4383

In zona senzoriala moderna sunt camera umbrelor, cu surse de lumina, discuri rotitoare si paravane uriase, pe care se pot proiecta si observa fascinante dansuri de umbre.

Tot in spectrul senzorial, a fost creata o zona frumoasa, cu trasee cu bile de sticla  – marbles ( fiecare copil primeste la intrare cate o asemenea bila, mare, pe care o poate pastra si lua cu el acasa la final), cu un urias dispozitiv cu tevi metalice, care canta melodios, cand bila de sticla ajunge in dreptul lor, zona de mers pe diverse punti in echilibru, joaca cu oglinzi, joaca in nisip.

IMG_4290

O parte tare indragita de copiii nostri a fost sectorul povestilor, plin cu casute din lemn, gandite si decorate cumva in spiritul povestilor pe care le gazduiesc, pe drept cuvant, pentru ca in fiecare casuta sunt dispozitive audio, difuzoare mari pe care copiii si le puteau pune la ureche, pentru a asculta povestile, stand intinsi si mai ales  linistiti in interiorul casutei.

 

Strategic asezat in apropiere e un tobogan, care face legatura intre doua etaje, ca un pasaj de coborare in mod normal, dar care deseori ajunge una din activitatile de miscare preferate, copiii urcand de zeci de ori scarile, doar pentru a cobori imediat iar pe tobogan. Cand apar primele semne de oboseala, casutele de poveste de care va spuneam mai sus ofera spatiul ideal pentru a-ti trage nitel sufletul, in tonuri de poveste.

IMG_4310IMG_4315

In unele zile se organizeaza diverse activitati tematice, creative, teatru de papusi, iar orarul acestora e anuntat de regula pe site-ul muzeului.

Evident ca in tot acest carusel de atractii si activitati sunt cateva oaze de liniste, atat pentru parinti, cat si pentru copii – spatii de joaca pentru bebelusi, dotate cu jucarii din lemn moderne ( cred ca am vazut si un curcubeu din lemn, intre multe jucarioare de calitate…), un loc in care se poate servi un ceai sau un pahar de apa, un spatiu de biblioteca generos, cu canapele si saltele asezate pe podea, unde copiii pot frunzari carti frumoase, singuri sau alaturi de parintii lor. Am profitat si noi de un mic ragaz, in care am citit trei carti tare frumoase…

IMG_4395IMG_4397

 

De apreciat personalul muzeului, care actioneaza ca niste strajeri tacuti, de fiecare data apar discret si pe nesimtite in zonele din care copiii pleaca sa exploreze mai departe, iar ei raman si pun jucariile, cuburile si papuselele intr-o ordine primitoare pentru viitori mici musafiri.

Daca e sa reprosez ceva sau sa imi exprim si eu un pic nemultumirea sau sugestiile inspre mai bine, acest lucru ar fi lipsa spatiului de jocoteca, jocurile de masa, exemple de jocuri vechi si foarte vechi, in editii rare, dar deosebit de frumoase, pe care pana si eu le mai intalnesc uneori in peregrinarile mele dupa jocuri de calitate.

Cu toate acestea, vizita la Muzeul jucariilor din Salzburg a fost un succes, copiilor le-a placut, ei au fost mai putini critici decat mine, au exploatat la maxim resursele gasite acolo, ceea ce ma face si pe mine sa cred ca suntem mai bogati cu o experienta frumoasa!

IMG_4398

Daca ajungeti in Salzburg, nu-l ratati, e pe Bürgerspitalgasse 2, chiar in centrul istoric al orasului ( dati de el si fara sa-l cautati, daca doriti sa vizitati orasul vechi). Biletele de intrare sunt accesibile, pentru o familie, indiferent de numarul de copii, intrarea costa doar 9 euro. Mai multe detalii gasiti direct pe site-ul muzeului, http://www.spielzeugmuseum.at/index.php?id=830 .

Spor la joaca, sa crestem mari si frumosi!

( Calitatea fotografiilor nu e exceptionala, nici macar satisfacatoare, insa ne-am bucurat ca am avut permisiunea sa fotografiem, chiar si fara blitz…)

 

 

 

 

 

Feuer und Flame – Huch&Friends! Haideti la gratar!

Pentru ca tot e open season la vacante si iarba verde, am acceptat invitatia la gratar din partea firmei Huch&Friends, Feuer&Flamme ( creat de Stefan Dorra si Manfred Reindl, editie 2013) si incercam sa va poftim si pe voi! 🙂

Este un joc de indemanare, dexteritate si rabdare, recomandat de la 5 ani, pentru 2 pana la 5 jucatori.

Piesele din lemn sunt foarte mari si frumoase, penseta e uriasa, relativ usor de folosit de copii – seamana cu pensetele de la Make’n Break Challenge.

De altfel,atat in jocul acesta, cat si la Challenge Make’n Break/Ravensburger si Totem Zen/ Djeco se intalneste acelasi principiu de joc, de motricitate fina si precizie, ramane la latitudinea parintilor si copiilor sa aleaga care din jocuri le-ar placea, tinta educativa e aceeasi. Noua ne plac toate trei si le pastram in jocoteca familiei pentru multi ani, cu siguranta!

 

Singurul mic repros pe care l-as aduce editiei jocului de la Huch! este designul cutiei, mult prea intunecat si nepotrivit pentru ceea ce ofera, inclusiv pentru ideea jocului in sine.

Daca intalniti pe undeva jocul acesta, dati-i o sansa, s-ar putea sa va cucereasca!

VINEREA DE CREATIE – Charley Harper, ilustrator realist minimalist

 

Unul din cele mai frumoase jocuri de memorie intalnite de mine pana acum ( sunt optimista, Ich lasse mich überraschen, mereu e loc de noi si noi surprize si incantari) este jocul ilustrat de Charley Harper(1922-2007) .

De fapt, este o intreaga colectie in miniatura, cu ilustratii celebre ale artistului, realizate prin diferite tehnici, in special prin serigrafie (procedeu de imprimare pe suprafeţe netede care constă în aplicarea pe materialul pe care se imprimă a unui strat de cerneală printr-un şablon cu decupări acoperite cu o sită fină) si litografie (metodă de reproducere și de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor, prin utilizarea de negative).

Charley Harper are un alt fel de a privi natura. Ilustrand lumea din jur timp de sase decenii, a creat mii de lucrari uimitoare, curajoase care reusesc sa-si pastreze eleganta si, in acelasi timp, sa fie amuzante si placute. A dezvaluit aspecte unice ale modelelor sale, alese din fauna si viata salbatica, stilizand forme geometrice intr-un curent pe care el insusi l-a definit “realism minimalist”.

Astfel, artistul capteaza esenta subiectilor sai cu cat mai putine elemente vizuale posibil. Cand i s-a cerut sa isi descrie stilul vizual unic, Charley a raspuns:

“Cand privesc un model din natura sau din viata salbatica, nu vad pene in aripi, ci doar numar aripile. Vad forme deosebite, combinatii de culori, texturi, modele, comportamente fascinante si, pornind de aici,  posibilitati nesfarsite pentru a crea imagini interesante. Privesc imaginea ca pe un ecosistem in care toate elementele sunt interconectate, interdependente, perfect echilibrate, fara excluderi sau parti nefolosite; si in asta consta atractia picturii – intr-o lume a haosului, pictura este un dreptunghi mic in care artistul poate crea un univers ordonat.”

Nadajduiesc ca aceste detalii v-au cucerit, asa cum au facut-o in ceea ce ma priveste. Daca nu, mai apelez la ceva, in incheiere. Enjoy!  🙂