VINEREA DE CREATIE – Marcus Pfister – Was macht die Farben bunt?

Una din cartile care vorbesc mult prin imagini, iar cuvintele vin doar sa completeze usor magia ilustratiilor este cartea “Ce face culorile sa aiba culoare?”, de Marcus Pfister, cunoscut autor de carti pentru copii, foarte prolific, asa incat pana la aparitia cartii acesteia in 2011, mai scrisese inca 49 de alte carti, inca din 1986. Intre cele mai cunoscute sunt cele cu Pestisorul-Curcubeu, desi mai sunt alte cateva comori care merita descoperite si indragite.

Tehnica artistica nu e foarte complicata, ba chiar e banal de simpla, ceea ce face ca simplitatea si frumusetea desenelor sa vorbeasca direct inimii copiilor. Textul e in versuri, oferind copiilor posibilitatea de a se juca de-a filosofia prin intermediul unor simple intrebari, pline de candoare, de altfel, despre marile taine din jurul nostru. Las mai bine cartea sa vorbeasca de la sine!

Ar fi de dorit aducerea cartii si in limba romana, chiar daca poate prin traducere s-ar pierde rima, intrebarile au aceeasi profunzime, iar ilustratiile sunt de vis!

Carti speciale – cartile puzzle

In galeria noastra, a cartilor asa-zis speciale, desi toate cartile pot fi mari comori, prin mesajul adanc si pretios si prin ilustratiile pe care le raspandesc in lume, cu aripile lor de hartie, mai adaugam astazi o categorie deosebita.

Dupa ce am scris despre cartile de cautare , cartile de numarat , cartile …de actiune si cartile tridimensionale pop-up , am ajuns in biblioteca noastra si la raftul cu carti-puzzle. Am adunat cu drag peste 25 de carti puzzle de-a lungul anilor, cateva dintre ele arata asa:

 

carte_puzzle1

La prima vedere, pare o struto-camila nereusita, ca ori e carte, ori e joc, ori e puzzle, dar in realitate chiar e o combinatie reusita a textelor informative sau narative, facand ca interactiunea cu cartea sa nu fie una pasiva, prin lectura, ascultare si urmarire a imaginilor, ci una foarte implicata, copiii avand ocazia sa se joace cu imaginile, fiind atenti la detalii si reusind sa retina multe aspecte, pentru ca e nevoie de atentie si concentrare, pentru a putea reface imaginea puzzle.

Rezolvarea unui puzzle nu este doar o joaca de copii, desi asa pare. Un puzzle presupune niste provocari care modeleaza treptat personalitatea unui copil intr-un mod incredibil, ii formeaza atentia, rabdarea, spiritul de ordine, tenacitatea de a duce o sarcina pana la capat, asadar mici jocuri pot duce catre realizari mari, pe termen indelungat.

Toate aceste ganduri ne apartin noua, adultilor 🙂 si ne motiveaza sa introducem in meniul educational al copiilor si acest ingredient deosebit. In ochii lor, sunt carti frumoase, cu jocuri si provocari interesante, pe care le prezentam incet, la inceput doar lecturand textele sau privind imaginile. Ne-a fost de ajutor cand am intalnit o carte-puzzle a carei personaje erau prieteni cunoscuti din alte carti pentru copii, asa cum a fost in cazul personajelor din cartea Farmyard Tales, de la Usborne, al soricelului Leo Lausemaus sau al domnului Pettersson. Altadata, ne-am bucurat de cartile de cautare si de imaginile lor aglomerate si pline de detalii minutios desenate, gata sa se lase descoperite de ochisori curiosi.

 

carte_puzzle1_03

Dupa aceea, am inceput sa desfacem piesele de puzzle, prinse stabil in foile cartonate ale cartilor si am descoperit ca sub unele puzzle-uri sunt imagini identice cu cele de pe puzzle-uri, pentru a oferi o orientare, in cazul in care refacerea imaginii se dovedeste mai dificila ( dar va garantez ca, dupa ce un copilas se obisnuieste cu acest gen de activitati si face un puzzle o data, curand nu va mai avea nevoie de imaginea-suport).

 

carte_puzzle1_02

Sunt si carti-puzzle pentru copiii mai mari, nu doar pentru toddleri si prescolari.

carte_puzzle1_04

Una din ele – OMUL, aparuta la editura Litera – mi-a placut in mod deosebit, e si putin mai complexa, cu planse cu mai multe piese, dar e si bine ilustrata si pe pagina alaturata puzzle-ului are informatii complexe si lamuritoare, asa incat se poate face o temeinica lectie tematica, doar prin intermediul jocului.

carte_puzzle1_05

carte_puzzle1_06

carte_puzzle1_07

carte_puzzle1_08

Pentru activitati artistice si creative, puzzle-urile cu fragmente din picturi celebre sunt ideale!   Boats, Cats si Clowns sunt minunate!

1

2

3

Chiar daca puzzle-urile de mici dimensiuni, cum sunt acestea din cartile-puzzle, si sunt ideale pentru lucrul individual, cartile acestea sunt solutia pentru o familie cu cel putin doi copii, asa cum este a noastra. Cand ne jucam impreuna, sunt mai multe variante pe care le avem : fiecare copil isi ia piesele de la cate un puzzle din carte, le zapacim bine, apoi facem concurs, pentru a vedea cine rezolva primul plansa puzzle! Pentru a complica putin lucrurile, amestecam toate piesele tuturor planselor din carte, apoi incercam sa facem impreuna plansele. Strategia de rezolvare, pe care am explicat-o copiilor inca de la varstele cele mai mici, este sa gasim piesele marginale, care au cate o latura dreapta, colturile fiind piese cu doua laturi drepte! Facem conturul planselor, apoi umplem imaginea in interior.

Dincolo de aportul educativ, in cartile puzzle planse stau ordonat, sunt relativ multe, in comparatie cu un joc de puzzle in cutie, si totusi ocupa loc minim in biblioteca.

Daca v-am deschis apetitul pentru acest gen de activitati, va incurajez sa cautati carti-puzzle, din fericire sunt multe carti minunate, care au aparut deja pe piata romaneasca, chiar si pe site-ul nostru puteti gasi cateva carti-puzzle.

Va dorim si noi spor la joaca si sa cresteti mari si cu drag de puzzle! ❤

 

 

 

 

Carti speciale – cartile pop-up

Inainte de a va spune cat de speciale sunt cartile interactive pop-up, va provoc sa creati singuri o felicitare in stilul acesta. E destul de solicitant, ia timp, iar rezultatul nu e unul reusit neaparat, pentru ca pur si simplu e greu, meticulos sa creezi asa ceva, mai ales daca ai doua maini mari si aproape stangi, asa cum am eu! De aceea, stiindu-mi limitele si nepriceperea, indragesc cu adevarat acest gen de carti si ma bucur ca le pot gasi in comert pentru copiii mei ( vorba vine,  pentru ca foarte multe din cartile si jocurile lor mi-au placut intai mie 🙂 ).  Sigur, sunt produse in serie deja, totul e o rutina si masinarii automate fac decupajele, indoiturile si totul iese perfect. Dar meritul initial este al cel celui care le-a gandit si care probabil a cosumat zeci, sute de ore pentru a ajunge la o forma finala si viabila.

In biblioteca de acasa avem multe carti pop-up, iubite si pastrate de noi, e una din  consecintele bune ale activitatii noastre acerbe pentru site-ul de jucarii – faptul ca mereu copiii nostri sunt expusi atator materiale interesante, care le stimuleaza intelectul, imaginatia, creativitatea, in urma carora invata enorm si cresc frumos, motiv pentru care am toata gratitudinea fata de cei care gandesc si depun atat de mult efort pentru aparitia acestor carti si materiale educative!

dscf6006

dscf6009

Unele din aceste carti au sunete, la deschiderea fiecarei pagini se aud zgomote sau sunete specifice celor ilustrate, iar pe pagini sunt scrise scurte texte tematice.

dscf6008

dscf6023

dscf6024

dscf6013

dscf6012

Una din cele mai complexe carti pop-up e Birdscapes: A Pop-Up Celebration of Bird Songs, o carte mare despre pasari si habitatele lor, foarte bine documentata si profesionist realizata, cu coloana sonora cu cantecele pasarilor ilustrate, sub egida Cornell Lab of Ornithology. Asadar, daca aveti micuti pasionati de pasari, merita efortul de a le procura aceasta carte!

dscf6025

dscf6031

dscf6030

dscf6028

dscf6026

In sfera moderna a cartilor pop-up se regasesc la loc de mare cinste creatiile lui David A. Carter. In Romania a aparut doar Galben Patrat, la un pret extrem de convenabil, in comparatie cu preturile internationale. Pe langa aceasta, mai avem doar una, 600 Puncte Negre, care e absolut incantatoare si fascinanta!

dscf6036

dscf6037

dscf6038

dscf6040

dscf6041

De fiecare data cand  citim sau ne uitam impreuna in aceste carti, suntem surprinsi, incantati si inviorati, e un intreg spectacol care salta din pagini, ochii nu stiu unde sa se mai uite si ce sa mai admire… E dovada vizibila, palpabila a darului pe care ni-l ofera toate cartile, cu sau fara imagini sau efecte speciale : o intreaga lume, un alt univers ni se asterne inaintea privirii, mintea e invitata sa se bucure, sa se delecteze, sa murmure “Aaaah, ce incantare!”…

Cuvinte, cuvinte, cuvinte…

Bunica-purcica si Nuţa-vacuţa am tot auzit in ultimele zile din gura copiilor mei si, dupa revolta de moment, ca adica cum sa-i las sa vorbeasca asa nepotrivit!?…, am inteles ca pruncii mei experimenteaza versificarea in limba materna ( si le iese, desi cam schiop, dar rima exista, nu se poate contesta asta! 🙂 ). E timpul sa le povestesc despre oameni, despre nevoia de comunicare, despre limbaj si mai ales despre puterea cuvintelor. Si, incet-incet, vom ajunge candva si la poezie si versuri.

Am un arsenal greu, trei carti minunate de la care se pot incepe atatea fire de discutii, de nu ne-ar ajunge o vacanta intreaga de stat la povesti! Ela cea fara de cuvinte, de Victoria Patrascu, Lost for Words, de Natalie Russell si Die grosse Wörterfabrik (Marea fabrica de cuvinte), de Agnes de Lestrade si Valeria Docampo. E o asociere ciudata, pentru ca fiecare din ele are un stil aparte, solicita in mod diferit atentia copiilor si anticipeaza un alt fel de raspuns din partea lor. Am nevoie de toate, pentru ca mesajul trebuie sa ajunga la inima fiecarui copil de-al meu si incerc sa ma asigur ca si cel de 4 ani, si cel de 10 ani vor ramane cu ceva in minte, asupra caruia sa rumege sau de care sa-si aminteasca, inainte de a face rime ieftine sau de a produce epitete inedite, cand ii va lovi din nou inspiratia sau se vor ciondani intre ei.

dscf4001

Lost for words spune povestea unui tapir,care voia sa scrie, dar cuvintele nu ieseau, iar foile ramaneau goale. Toti prietenii lui puteau scrie cuvinte, unul in forma unei poezii, altul a unei povesti si inca unul, in textul unei partituri. Doar ca tapirul nu avea cuvinte nici pentru poveste,nici pentru poezie, nici pentru cantecel, si totusi ceva il framanta si nu ii dadea pace inauntrul sau, vrand sa iasa la lumina… Si a iesit. Cu ajutorul creioanelor colorate, tapirul a inceput sa deseneze, iar in desenul sau lipsit de cuvinte s-au ingramadit si o poezie, si o poveste, si un cantec, pentru ca toti prietenii lui erau acolo, in desenul sau!

dscf4013

Ela cea fara de cuvinte aduce un plus de greutate mesajului meu, are multe semnificatii si idei profunde, iar ilustratiile Cristianei Radu sunt peste masura de frumoase!

dscf4008

Ela se naste intr-o lume plina de cuvinte.Cuvinte care plutesc si zac peste tot, dupa ce au fost rostite in graba, rupte, batjocorite, mintite si golite de sens. Cuvinte care vor sa spuna multe, sa miste muntii din loc, sa creeze revolutii si sa aduca schimbari, dar din care nu au ramas decat niste cochilii. Cuvinte goale, care umplu lumea, ca un gunoi. In asa lume se naste Ela – nu e de mirare ca nu vorbeste, la ce bun? Lumea e oricum un zgomot continuu, cuvinte zboara in toate partile si prea putini le pretuiesc. Ela e unul din acestia, ea aduna cuvintele, le iubeste si le ocroteste, le da un sens si o forma, le pune in povesti si desene, le ofera un alt univers – ea insasi. Cum sa le scoata in lumea dinafara si de ce? Ar fi calcate in picioarele celorlalti si cuvintele, si desenele, pentru ca oamenii sunt orbi ca o cartita. Si surzi, si muti, pentru ca esenta cuvintelor rostite le aluneca si la rostire, si la ascultare.

dscf4007

dscf4009

Seamana putin cu lumea in care traim, nu?… 🙂 Vorbim,VORBIM, trimitem mesaje, scriem articole (ha!), atacam, ne aparam, abuzam de cuvinte dupa bunul nostru plac, fara a ne mai oferi timp sa ne ascultam si sa prindem sensul si profunzimea cuvintelor cu care ne invaluim.

Floare. Floare, floare, floare.

Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.

Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.Floare.

Floare.

E un exercitiu-joc pe care il stiu de cand eram copil : aleg un cuvant la intamplare si il rostesc de atatea ori, cat de tare si cat de incet pot, pana ii prind si ii pierd forma. 🙂 E amuzant si util, iar cuvantul ales sigur se va simti pretuit. Macar asa, de dragul rostirii.

Die grosse Wörterfabrik e o fictiune care taie rasuflarea, atat prin mesaj, cat si prin ilustratii. Oamenii traiesc intr-o lume tacuta, in care cuvintele se cumpara, apoi se mesteca, inainte de a fi rostite. Cuvintele au pret, costa sa spui ceva cuiva si, din pricina acestui lucru, oamenii sunt atenti cand isi aleg cuvintele. Mai sunt cuvinte aruncate la cos, dar sunt cuvinte urate sau rupte, nu prea sunt de trebuinta. Uneori vantul mai sufla cuvinte, iar copiii le prind in plasa de fluturi.

dscf4014

dscf4015

dscf4016

 

dscf4018

Cireasa , praf,  scaun … s-au prins in plasa unui baietel, care le pretuieste si le pastreaza, pentru a le folosi candva, cand va avea nevoie. Cuvinte care vor fi umplute de iubirea lui pentru o fetita, pentru ca, nu?, poti spune cuiva ca il iubesti si daca rostesti doar cireasa.  Sau praf.  Sau scaun.  Pentru ca ceea ce e in noi da sens cuvintelor pe care le rostim si nu invers. Te iubesc devine o capcana si o carcasa desueta, daca nu o umplem bine cu dragoste, inainte de a rosti cuvantul.

dscf4019

dscf4020

 

Bunica-purcica.Nuţa-vacuţa. Alte cuvinte rostite si parasite pe undeva, de acum cateva zile, in lumea noastra plina de vorbe. As plati pentru ele, le-as cumpara, ca apoi sa le mestec si sa le rostesc? Au un sens, un parfum aparte? Sunt un gunoi? E gunoiul meu?…

” Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare (…).” (Biblia)  Pentru ca vorbele rostite de noi sunt purtatoarele sinelui nostru scos in lume.

Oana Pellea, descoperirea unui suflet prieten intr-o mare artista

In ultima vreme, am simtit nevoia unor lecturi non-fiction si m-am indreptat spre biografii, memorii, jurnale, din care mi-am facut un wishlist lung cat o zi de post, intre ele aflandu-se si Jurnalul 2003-2009 al Oanei Pellea.

jurnal-2003-2009_1_fullsize

Am citit cartea in cinci ore si-un pic, in timp ce ne intorceam din Romania saptamana trecuta (deseori citesc in masina, e singurul loc unde sunt asaltata doar sonor de catre copii, nu si fizic :)) – nu exista riscul sa imi sara in brate, sa vrea sa ne jucam, sa facem prea multa miscare, asa ca profit de atu-ul acesta, ha). Citind cartea, am ras, am zambit, am plans, m-am lasat induiosata, convinsa, am sorbit cu nesat cuvintele si am indragit mult persoana care s-a lasat conturata in cuvinte. Un jurnal atipic, fara silinta scriitoriceasca ordonata, constienta, fara ambitia de a ajunge in final o carte buna, care va sta in vitrinele magazinelor si va juca rolul unei carti demne de a fi publicate. Nu am gasit orgolii, nici de scriitor, nici de artist. Nici infatuare, nici aroganta, nici o urma de superioritate, desi, din multe puncte de vedere, ar fi fost justificate, pentru ca experienta cu oamenii si cu arta, cultura aduce in unii oameni un vesmant sufletesc in plus, ramane la alegerea fiecaruia cum il poarta. Chiar si asa, nu am descoperit decat un om care iubeste mult, care sufera si se framanta, caruia ii e dor de multe si de multi, pe scurt, un om care simte, un om viu, foarte real. Si, da, unul care crede in Dumnezeu.

Las cateva fragmente spicuite de ici-de colo, nu cele mai relevante, poate, dar care mi-au vorbit, care au fost scrise (si ) pentru mine:

“Elvetia. Laussanne. Serie de sapte spectacole cu Je m’en vais pentru adolescenti.Pentru sapte clase.Programul implica si cate o sedinta inainte, de 45 de minute, cu fiecare clasa. Ni se spune ca e esentiala, pentru ca nu stiu ce este ala teatru. Acceptam propunerea, bineinteles platita. Avem emotii si ne gandim, ce soarta exceptionala ca doi romani, Gruia si cu mine, sa le explice unor adolescenti de 16-17 ani ce e teatrul.

Prima sedinta. O clasa superba de liceu. Se deschide usa si incep sa intre: 70-80 de liceenio zgomotosi, apatici.

Suntem fata in fata cu ei si profesorii lor. Liniste. Asteptare. (…)Incepem prin a-i intreba cati dintre ei au fost vreodata la teatru.Din 80 ridica mana doi. Bun inceput. Dar la cinema? Rasete.Toata clasa mana sus.Va place Robert de Niro? Liniste. Nu stiu cine e. Blocaj la noi. Cine va place? Pamela Anderson!!! Buun, incepem sa discutam despre silicoane, despre forma, despre aparente in viata. Despre ce e important in viata, despre iubire si daruire… si uite asa ajungem la teatru.

Le facem o mica demonstratie despre ce inseamna un actor. Luam acelasi text si-l prezentam de doua ori. O data in forma comica si o data in forma dramatica. Dupa a doua demonstratie, se lasa liniste in clasa. Copiii apatici nu mai exista. Exista intr-o clasa de liceu atentie, uimire si emotie. Incep sa aplaude. Suntem intrebati cum am reusit si daca am o pompita undeva, de am putut sa plang asa… Nu, nu am o pompita. Ii intreb, ce se intampla cu ei cand plang? Vorbim despre frumusetea de a-ti arata sentimentele, despre faptul ca a plange este un semn de curaj, si nu de slabiciune. Suna, s-au terminat cele 45 de minute. Copiii vin sa ne stranga mana si sa ne multumeasca. Profesorii ne spun ca in scoala nu exista discutii de genul asta si ca de asta are nevoie toata lumea. (…)Ma uit pe fereastra si incep sa plang, multumind cerului pentru aceasta intamplare superba.Deci se poate.Deci am dreotate ca orice om asteapta frumosul si emotia. Am dreptate ca si adolescentii computerizati au nevoie enorma de uman si adevar, de emotie. Deci exista speranta.

Plecam, batand campii, gandindu-ne ce bucurie ar fi sa putem face asta si acasa.(…) Pacat ca aici, acasa, nu are nimeni nevoie de noi. Aici joci daca te lupti sa joci.Pai cum sa te lupti pentru a darui? Nu se poate. Daruiesti din preaplin si din nevoia de a darui si pentru ca simti ca darul tau e dorit.Nu te poti lupta ca sa faci un dar. E aberant. Dar asa e aici, acasa.”

 

“Turneu cu Ioana d’Arc.O biserica in Grenoble.Ma duc inainte de fiecare spectacol sa ma intalnesc cu prietenul meu, Sfantul Anton de Padova. O biserica mare.E vara.E goala. Sfintii si Isus si Maica Domnului sunt singuri printre lumanari si flori.Afara e foarte cald. Inauntru, foarte racoare. Vorbesc cu prietenul meu. Aprind lumina.Ma inchin si ies. Lasandu-i singuri, tacuti, in asteptare.. Ma orbeste lumina de afara. Pe treptele bisericii, zeci de tineri care stau la umbra si racoare.Ma socheaza imaginea strazii. Pare un furnicar cu sute de oameni grabiti si importanti. Las in urma biserica goala, intrand in furnicar, gandindu-ma ce pacat ca oamenii nu intra in biserica. Nu, nu e normal. Dar nu face nimic. Ei ne asteapta rabdatori si ne primesc oricand. Raman cu imaginea unui Isus zambitor, ingaduitor si in asteptare.

Pe lada din camera mea, am un Isus din lemn asezat, cu obrazul sprijinit in mana dreapta. Un Isus asezat. A obosit asteptand. Sau stie ca asteptarea va fi foarte lunga. Si El e rabdator. E cu coroana de spini pe frunte. E trist.”

 

“Ce exceptionala e revolutia asta informationala. Ce lucru extraordinar. Pacat ca vine pe un teren prost. Pai ce sa faca omenirea cu atata informatie, cand n-a putut intelege informatiile de pana acum sau nu le-a folosit bine? Nu are decat o singura sansa, intoarcerea la repere. La credinta. La Dumnezeu. Fara, totul e un esec. O mare brambureala. O pierdere de sine in informatii. E ca si cum ne-am scufunda intr-un ocean ( informational). Ne-am ineca, am muri. Dar mandri de informatie! ”

 

“Mi-am cumparat pentru a treia oara o bicicleta de camera. Ultimele doua le-am vandut, ca nu le-am folosit. Poate numarul trei sa fie cu noroc. Stau intr-o camaruta mica plina cu flori, cu balconul deschis, si pedalez. Cam cat poti pedala fara sa intri in criza? Sapte minute sau cam pe aici. Criza nu este musculara, nici pe departe, ci psihologica. Cam cat poti depune efort inspre deplasare, observand ca stai pe loc? Ah, am inteles. Deci o simpla bicicleta intr-o camera devine un test de imaginatie.”

 

“Dor de David Warrillow. (…) Un preot care s-a hotarat sa devina actor, vazand ca la teatru vine, din pacate, mai multa lume decat la biserica. S-a gandit ca si de pe scandura uscata a scenei se poate vorbi despre Dumnezeu. Si ca asa va avea mai multe suflete inspre impartasanie. M-am pierdut in ochii lui albastri si am vazut o farama de rai.”

 

” Am jucat o singura data, in Elvetia, intr-o biserica care fusese transformata in teatru. Exista un seniment de profanare.Teatrul e lumesc. Am avut un sentiment straniu. As fi preferat ca spatiul acela sa fi ramas biserica.

Ciudata senzatie. Jucam spectacolul si nu ma puteam abtine sa nu ma gandesc ca acolo s-au rugat oameni, ca acolo, in peretii cladirii, au ramas sperantele lor. Nu, bisericile trebuie sa ramana biserici.

Cand am plecat de acolo, seara, in pat, m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ierte.”

 

” Targul din Pantelimon la sase dimineata, cu mirosul de peste si soare dumnezeiesc peste oameni ce vand cuie si amintiri. Poezia unei tari disperate.

Sunt prea putine tarabe. Oamenii isi insira preaplinul direct pe pamant sau pe ziare. Noroi. Merg cu ochii in jos si prin fata lor trec de toate, pantofi, blanuri, piulite, cutii, flori de plastic, papusi, ciorapi…de toate.

Ma opresc. Pe un ziar se odihneste chipul lui tata. Se uita la mine zambind. E discul de vinilin cu Nea Marin. Nu ridic ochii si o intreb pe cea care-l vinde: Cat vrei pe Amza Pellea?  Zece lei, domnita…, vine raspunsul. Nu zic nimic. Adauga: Haideti ca nu e  mult. Merita, saracu’. A fost artist mare si om bun.

Scot zece lei si plec cu tata acasa.”

 

As scrie, as mai scrie mult, muuult… Frunzarind cartea in cautarea fragmentelor pe care le-as putea lasa aici, reintru in starea de acum o saptamana, revin lacrima din coltul ochiului, emotia, caldura inimii- cartea asta m-a castigat. As mai scrie, dar va las sa descoperiti cat de minunata e, pe de-a-ntregul. Si daca nu va citi nimeni, tot e bine pentru cineva : pentru mine, ca sa nu uit. Si sa-mi fie mai usor sa-mi amintesc, la nevoie, ca am cateva repere in scris la care pot reveni.

Multumesc, doamna Oana Pellea, pentru emotie!

 

Later edit: era sa uit. De urmarit emisiunea Profesionistii, a Eugeniei Voda.