Ce poti face cu un dram de nebunie si cu inca unul de imaginatie

Este o vorba englezeasca, don’t judge a book by its cover, cu aplicatii largi . Daca o carte are desene frumoase si ochioase, ori naive si simpliste nu e neaparat pentru copilasi mici… Cu atat mai mult cu cat subiectul lecturabil al cartii e unul fantezist sau abstract. Copiii au nevoie de informatii reale, concrete pana la varsta prescolara, pentru ca informatiile acestea le stabilesc notiunile de baza, resorturile pentru universul care ii inconjoara. Prea mult abstract, prea multa fictiune poate sa ii debusoleze, sa ii faca confuzi , pentru ca nu e verificabil, palpabil.

Sa va spun si ce am patit eu acum ceva vreme. Copiii nostri aveau 3, 5, 7 si respectiv 8 ani jumatate. Eram in masina si ne jucam in timpul mersului, tot felul de jocuri cu intrebari – eu puneam intrebarile, dadeam indicii si ei raspundeau. Dupa ce i-am intrebat unde cresc merele, strugurii, bananele, smochinele, ananasul, kiwi si din ce in ce mai dificil, i-am intrebat unde cresc oile, dorind sa o dau in brainstorming putin cu ei, ca jocul era pe sfarsite de-acum. Mi-au raspuns :la ferma, la stana, la tara, corect, de altfel. Dar pentru ca pana atunci vorbiseram de fructe si copaci, le-am spus : Nuuu, oile cresc in copaci de oi, intai sunt mici ca niste oua de lana, apoi se fac miei, apoi oi si cand sunt coapte, vine ciobanul, le culege si le duce la stana. Daca e vant puternic, mai cad si oi crude, adica miei, si ciobanul ii ia si pe aia, ce sa faca!?… si am batut eu campii mult pe tema asta, ei erau cu ochii cat cepele, nu stiau daca am innebunit de tot sau totusi ar fi o samanta de adevar in treaba aia… Au negat: nuuu, mami, ca tu nu stii!!  de ce nu vedem si noi copacii de oi?, eu le spun ca sunt bine paziti, ca oile sunt scumpe, altfel ar culege toata lumea cate o oaie, un miel cand ar avea chef… Nuuu, nu e adevarat, dar asa… cu jumatate de gura, ca eu sunt destul de convingatoare :)))). Si le-am spus ca la fel cresc si caprele si multe alte animale. Ca mai apoi sa vedem pe facebook urmatoarea filmare : https://www.facebook.com/michael.chinnici/videos/10153277060943285/ .

I-am chemat si le-am aratat : Poftim, dovada!! :))) Au ramas tablou!!  Nuu, mami, chiar e adevarat?? nu, nu ee… au urcat acolo, dar cum de-s asa multe, oare e copac de capre asta!??… In final am lamurit-o ca e o poveste, e imaginatie si ca putem crea ce vrem noi doar daca ne imaginam. Concluzia e ca… uneori povestea bate realitatea, daca e bine spusa :)) si ca psihicul uman e fragil, e modelabil, influentabil si conteaza mult ce ne ajunge sub privire, ce ne intra pe urechi, pentru ca suntem formati de informatiile din jurul nostru, la nivel senzorial si cognitiv.

Ce jucarii as cumpara, daca as lua-o de la zero ca parinte

Dupa patru copii si achizitionarea a tone de jucarii pentru site-ul nostru www.julia-toys.ro, incep sa mi se cristalizeze si mie niste lucruri in cap  – cam tarziu, dar…proverbul zice ca e bine si acum, decat deloc. 🙂

In ceea ce priveste jucariile, deja incep sa aleg clar si sistematizat ceea ce consider ca le e necesar copiiilor nostri, ca sa fie acoperite cat de cat punctele de dezvoltare si stimulare educativa  pentru intervalul e de 4-10 ani, dar si ca sa evit sa avem zece jocuri de motricitate fina si echilibru si nici unul de gandire logica individuala, de exemplu, cu atat mai mult cu cat de ceva vreme caut sa organizez lucrurile in stil minimalist in interiorul spatiului de locuit.

Incerc sa redau mai jos o lista cat mai succinta si mai structurata, ca sa fie usor de urmarit si sa nu ne pierdem in amanunte. Unde e nevoie, voi mentiona si jocuri specifice, marca sau sursa de unde se pot achizitiona.

• Pentru bebelusi,cuburi moi,piramida cu inele, mingiute -mingiutele Oball sunt ideale pentru motricitatea degetelor si reflexul de prindere. Daca sunteti de acord cu prezenta jucariilor muzicale electronice, puteti urmari invatarea principiului cauza-efect, daca se apasa pe buton, canta sau se aprinde un bec sau se aude un sunet de animale. Apoi…jucarii gingivale de calitate, din lemn, jucarii pe suport elastic, ceva instrumente muzicale precum maracas, rainstick colorat. Quiet books – carti textile cu diverse texturi pentru stimularea simtului tactil, carticele cartonate, ideal cu imagini reale cu animale, obiecte uzuale, lumea inconjuratoare.

 

• Cuburi din lemn, cumparati o rezerva serioasa, nu foarte multe, dar de calitate, ca sa tina – sunt cele mai versatile jucarii si cu aplicatii multe( aici intra si cuburile Lego sau Megablocks, in aceeasi masura).

 

• Banc de lemn cu ciocanel cu bile, cu pioni mari. Jucarie de lemn labirint, cascada cu bile, pentru coordonarea vizuala.Sine si trenuri,orasele din lemn, cu diverse accesorii si extensii : port, aeroport, circ, parc de joaca.
  

 

• Jocuri de motricitate fina – piese din lemn pentru snuruit, figurina cu perforatii tot pentru snuruit, jocuri cu piese colorate in genul Quercetti Junior sau Colorino, turnulete din lemn cu diverse piese (stacking towers, sunt multe modele, mai simple sau mai complexe). Puzzle incastre din lemn, cu diverse teme – le recomand pe cele cu imaginile pictate sau imprimate pe lemn, sunt mai durabile si de calitate.
  

 

 

• Jocuri de transfer cu penseta sau cu pipeta ( sunt modele jumbo size, speciale pentru copii) , pentru precizie si motricitate fina.

 

• Jocuri de asociere din doua piese, cu diverse teme, mama si puiul, animale si hrana, notiuni opuse etc.

 

 

• Joc pentru ordonare marimi, turnulete din paharele, papusi Matrioska sau ceva de acest gen, ideal sa intre unele in altele, asa copilul are controlul erorii si invata singur notiunile de foarte mare- mai mare – mare- putin mai mic- cel mai mic.Evident, nu le constientizeaza gramatical, nu-i musai sa-i povestim despre gradele de comparatie ale adjectivului, dar le va pricepe logic prin joc.

 

• Joc de memorie cu piese mari, joc domino, joc lotto.

 

• Jocuri imaginative, si astea vor merge cativa ani: trusa de doctor, bucatarie, supermarket de jucarie, papusa bebelus cu carucior si accesorii, daca doriti, alte accesorii pentru meserii : pompier, politist, mecanic – aici intervin trusa de scule si jocuri de construit, cele de la Heros Constructor tin si ele o viata, merita cumparate si sigur le revindeti impecabile apoi, asa bine se pastreaza. Fetele mele se joaca in egala masura cu masinute si tot felul de chestii ‘baietesti’, tot asa cum se joaca baietii cu papusi si piese glitter pentru lucru manual, isi fac coroane de printi si regi, de numa’ !

 

• Culori de ceara, finger paint, creioane groase, ideal ar fi sa luam in calcul forma creionului, cea triunghiulara impune prinderea corecta si formeaza manuta pentru scrisul corect de mai tarziu. Acuarele, muuulte foi 🙂, foarfece special pentru copii, lasati copiii sa decupeze, dar tot asa, cu atentie la prinderea corecta in mana. Perforatoare pentru hartie, cu diverse modele dragute pentru copii – cu formele rezultate se pot decora felicitari, se pot face exercitii de numarare, se pot lipi pe foi pur si simplu.

 

• Stampile, pensoane mari. Nu demult am gasit un set fain de stampile, cu diverse modele pentru creatii de hartie .

 

• Mingi de diferite marimi, si mici, si mari, si mai grele, si mai usoare, pentru lovit cu mana, pentru picior, ajuta la motricitate. Prinderea si aruncarea –  alt punct important, poate copilul nu reuseste inca la 2-3 ani, dar sigur va fugi dupa minge cu placere si o va arunca inapoi. Baloane, ai mei se joaca mereu cu placere cu baloane, le place sa le si umfle – ajuta si acest exercitiu! Atentie la bucatelele sparte din baloane, nu lasati copiii sa umfle un balon pana la capacitatea maxima si aruncati musai resturile ramase! Baloane de sapun.

 

• Plastilina, aluat,pentru tot felul de jocuri senzoriale, in functie de anotimp, cumparate sau spontane.

 

• Jucarii de miscare, in alt articol am mai scris eu ce leagane am tot avut in casa. Scaunul rotativ ou de la Ikea e foarte pretuit la noi, leagan in interior am avut mereu, masinuta de impins cu picioarele, la fel, jucarii de tras si de impins.
  

 

Tin sa mai mentionez o jucarie de miscare, care are inca mare succes la copiii nostri : Bilibo.

• Saltea sau trambulina ( am avut si trambulina, dar mai confortabil psihic mi-a fost cu salteaua), pentru sarit, rostogolit, harjonit, mai ales in anotimpul rece sau cand ploua.

 

• Figurine, animale (Safari,Schleich, Bullyland sunt cele mai calitative) , orice gasiti bun in miniatura, sunt grozave seturile Safari, noi avem cu cosmos, instrumente muzicale, minunile lumii antice si alte cateva.

 

• Instrumente muzicale cat mai apropiate de cele reale : tobite, oua zornaitoare, maracas,clave, castaniete, ukulele sau chitara mica pentru copii, trianglu,metalofon sau xilofon, fluier, muzicuta, ocarina, o orga de calitate sau chiar un pian, daca se poate, rainmaker, clopotei si orice altceva va permiteti si aveti rabdare si competenta sa introduceti copilului ( sunt carti faine, enciclopedii despre muzica si instrumente, sunt online programe cu fragmente muzicale solo sau piese care scot in evidenta un anume instrument…).Si in ton cu asta, un cd-player si cd-uri cu muzica pentru copii, instrumentala, cantece, povesti, orice la care sa aiba copilul acces si pe care sa le aleaga dupa cum doreste. Selectia o face parintele in prealabil, el orienteaza trendul .  Noi nu avem nici un fel de pregatire muzicala, dincolo de orele de muzica din scoala generala si de informatiile acumulate ulterior in mod autodidact, insa am observat cu mare mirare cat de deschisi si usor adaptabili sunt copiii nostri fata de muzica! Cu cunostinte de baza despre notele muzicale, game si partituri, reusesc sa cante dupa partitura unor cantecele pentru copii la ocarina, fluier, glockenspiel si pian, asa ca nu e totul pierdut, ce iese din pisica aproape afona poate sa invete muzica, totusi. 🙂
  

 

• Jocul de sah, caruia ii acord toata consideratia si atentia, mentionandu-l individual. Am scris nu demult ceva interesant pe acest subiect.

 

• Jocuri de puzzle, de la incastre, puzzle pe plansa, puzzle clasice cu mai putine piese la inceput, apoi numarul poate creste gradual, in functie de varsta sau de competenta copilului. Toti copiii pot rezolva un puzzle, daca le este introdus si prezentat corect, potrivit nivelului la care e la un anume moment. Nu e un simplu joc, e un instrument de invatare, eu nu l-as omite din experienta niciunui copil.

 

• Oglinzi si joaca in oglinda – in Montessori chiar de la bebelusie se recomanda oglinda. Pentru jocuri in oglinda, de reflexie si simetrie ( baza de la care se pot explica foarte usor unele principii matematice sau fizice mai tarziu, abia in clasa a 6a se invata sistematic la scoala ceea ce copiii invata in joc inca de la 2-3 ani. Noi ne-am jucat cu oglinzile aici. ), dar si pentru constientizarea si acceptarea propriei persoane, expresii faciale, postura, grimase, zambete ( si in balet e supra-prezenta oglinda si nu degeaba!). Sunt cateva jocuri logopedice foarte apreciate, Grimassimix – Piatnik si Grimaffen Mimik-Memo-Haba, pe care noi le-am intalnit si pe care le recomand cu drag.
  

 

• Jocuri magnetice, sunt cuburi din lemn magnetice la Brio, bete magnetice uriase la Jumbo Lena, cred ca si Quercetti aveau ceva jocuri magnetice sigure pentru copii mai micuti. Nu sunt absolut obligatorii, dar pot fi un intro pentru notiunea de magnetism de mai tarziu, la copiii mai mari se poate trece la Geomag sau Magformers, se pot rezolva situatii matematice cu constructii magnetice tridimensionale. Tot magnetism la copii de 2-3 ani e la jocul cu undite magnetice si pestisori cu puncte metalice, e si joc de motricitate foarte bun.

 

• Tot la magnetism, mentionez neaparat jocul MAGNA-DISC – E un joc didactic, al carui principiu imi place foarte mult, e educativ, dar are si partea distractiva, de suspans si emotie, pentru ca nu stii daca polii pieselor pe care le asezi una peste alta se vor atrage sau se vor respinge.

  Copiii au de reconstruit in plan tridimensional modelul de pe jetonul de plastic, respecand ordinea culorilor si polaritatea magnetilor ( aici e portita de intrare pentru discutii mai elaborate, daca ai cu cine si copilul e receptiv, se poate vorbi despre forte pe care noi nu le vedem si care actioneaza in mod natural asa, natura e cel mai mare magician. Cu copiii mai mici de aici se poate incepe, de la trucuri de ‘levitatie’, piesele plutesc pur si simplu…dar sunt sustinute de o forta magnetica, pe care noi nu o vedem. O asemenea forta ne tine si pe noi lipiti de pamant, norocul nostru ca nu e inversa si nu ne arunca prin atmosfera ca pe baloane, exact ca pe aceste piese care se resping…:)) Cam asa discutam noi, posibilitatile sunt infinite, iar copiii garantat sunt curiosi ca un burete insetat ).

  

• Pentru copii mai micuti, sunt plansele de motricitate cu creion si diverse bilute sub un ecran de plexiglas, care trebuie conduse pe trasee predecupate. Si acest joc e bun pentru formarea mainii pentru scrisul de mai tarziu.
• Jocuri de gandire logica individuala, care dezvolta atentia si strategia, care anticipeaza secventele urmatoare.Recomand jocurile Smart Games si ThinkFun –  noi avem Rush Hour, IQ Puzzle, Alcatraz, Castle Logix, Gravity Maze si toate au succes! Tot aici merg Qwirkle si  Einfach Genial ( care are si varianta Junior) sau Blokus-Piatnik.

 

• Jocuri de grup, pe plansa, cu zarurile. Acestea implica o mare doza de noroc si prea putina participare activa din partea copilului, dar sunt un bun exercitiu de rabdare si de acceptare a ritmului de joc, fiecare copil isi asteapta randul, respecta regulile jocului, se bucura de jocul in sine si accepta rezultatul, faptul ca a castigat sau ca a pierdut e parte din procesul de invatare. Tot ce invatam si experimentam prin joc ne pregateste pentru experientele reale de mai tarziu, nu e joc pur si simplu.

 

• Teatru de papusi, cu marionete de deget sau manusi, cu figurine din plastic sau din fimo – personaje si situatii care dau glas atat povestilor preferate, cat si ideilor spontane, in scenete improvizate sau conduse abil de catre parinte.

 

• Boardgames , jocuri de familie complexe, atat ca jocuri de creatie sau de strategie. Cu drag mentionez aici jocurile Dixit si  Kinder Carcassonne, desi multe altele merita experimentate si pomenite.

 

• Carti.CARTI. Multe carti. Despre ele voi face o postare separata, sunt calcaiul lui Ahile pentru mine. 🙂

 

Dincolo de toate aceste sugestii, la care cu siguranta ma voi intoarce periodic sa le completez, in urma viitoarelor experiente in domeniul jucariilor, pe care mi le anticipez, subliniez si repet ca farmecul celor mai multe jocuri si activitati recreative si educative nu o fac atat materialele, cat persoanele implicate. Nici un joc nu va inlocui prezenta unui parinte sau a unei persoane dragi copilului si nu va completa locul rezervat acestora, asa ca va provoc  sa va jucati cu copiii, atat pentru ei, cat si pentru Dumneavoastra – garantat e recreativ si chiar terapeutic!

Oana Pellea, descoperirea unui suflet prieten intr-o mare artista

In ultima vreme, am simtit nevoia unor lecturi non-fiction si m-am indreptat spre biografii, memorii, jurnale, din care mi-am facut un wishlist lung cat o zi de post, intre ele aflandu-se si Jurnalul 2003-2009 al Oanei Pellea.

Am citit cartea in cinci ore si-un pic, in timp ce ne intorceam din Romania saptamana trecuta (deseori citesc in masina, e singurul loc unde sunt asaltata doar sonor de catre copii, nu si fizic :)) – nu exista riscul sa imi sara in brate, sa vrea sa ne jucam, sa facem prea multa miscare, asa ca profit de atu-ul acesta, ha). Citind cartea, am ras, am zambit, am plans, m-am lasat induiosata, convinsa, am sorbit cu nesat cuvintele si am indragit mult persoana care s-a lasat conturata in cuvinte. Un jurnal atipic, fara silinta scriitoriceasca ordonata, constienta, fara ambitia de a ajunge in final o carte buna, care va sta in vitrinele magazinelor si va juca rolul unei carti demne de a fi publicate. Nu am gasit orgolii, nici de scriitor, nici de artist. Nici infatuare, nici aroganta, nici o urma de superioritate, desi, din multe puncte de vedere, ar fi fost justificate, pentru ca experienta cu oamenii si cu arta, cultura aduce in unii oameni un vesmant sufletesc in plus, ramane la alegerea fiecaruia cum il poarta. Chiar si asa, nu am descoperit decat un om care iubeste mult, care sufera si se framanta, caruia ii e dor de multe si de multi, pe scurt, un om care simte, un om viu, foarte real. Si, da, unul care crede in Dumnezeu.

Las cateva fragmente spicuite de ici-de colo, nu cele mai relevante, poate, dar care mi-au vorbit, care au fost scrise (si ) pentru mine:

“Elvetia. Laussanne. Serie de sapte spectacole cu Je m’en vais pentru adolescenti.Pentru sapte clase.Programul implica si cate o sedinta inainte, de 45 de minute, cu fiecare clasa. Ni se spune ca e esentiala, pentru ca nu stiu ce este ala teatru. Acceptam propunerea, bineinteles platita. Avem emotii si ne gandim, ce soarta exceptionala ca doi romani, Gruia si cu mine, sa le explice unor adolescenti de 16-17 ani ce e teatrul.

Prima sedinta. O clasa superba de liceu. Se deschide usa si incep sa intre: 70-80 de liceenio zgomotosi, apatici.

Suntem fata in fata cu ei si profesorii lor. Liniste. Asteptare. (…)Incepem prin a-i intreba cati dintre ei au fost vreodata la teatru.Din 80 ridica mana doi. Bun inceput. Dar la cinema? Rasete.Toata clasa mana sus.Va place Robert de Niro? Liniste. Nu stiu cine e. Blocaj la noi. Cine va place? Pamela Anderson!!! Buun, incepem sa discutam despre silicoane, despre forma, despre aparente in viata. Despre ce e important in viata, despre iubire si daruire… si uite asa ajungem la teatru.

Le facem o mica demonstratie despre ce inseamna un actor. Luam acelasi text si-l prezentam de doua ori. O data in forma comica si o data in forma dramatica. Dupa a doua demonstratie, se lasa liniste in clasa. Copiii apatici nu mai exista. Exista intr-o clasa de liceu atentie, uimire si emotie. Incep sa aplaude. Suntem intrebati cum am reusit si daca am o pompita undeva, de am putut sa plang asa… Nu, nu am o pompita. Ii intreb, ce se intampla cu ei cand plang? Vorbim despre frumusetea de a-ti arata sentimentele, despre faptul ca a plange este un semn de curaj, si nu de slabiciune. Suna, s-au terminat cele 45 de minute. Copiii vin sa ne stranga mana si sa ne multumeasca. Profesorii ne spun ca in scoala nu exista discutii de genul asta si ca de asta are nevoie toata lumea. (…)Ma uit pe fereastra si incep sa plang, multumind cerului pentru aceasta intamplare superba.Deci se poate.Deci am dreotate ca orice om asteapta frumosul si emotia. Am dreptate ca si adolescentii computerizati au nevoie enorma de uman si adevar, de emotie. Deci exista speranta.

Plecam, batand campii, gandindu-ne ce bucurie ar fi sa putem face asta si acasa.(…) Pacat ca aici, acasa, nu are nimeni nevoie de noi. Aici joci daca te lupti sa joci.Pai cum sa te lupti pentru a darui? Nu se poate. Daruiesti din preaplin si din nevoia de a darui si pentru ca simti ca darul tau e dorit.Nu te poti lupta ca sa faci un dar. E aberant. Dar asa e aici, acasa.”

 

“Turneu cu Ioana d’Arc.O biserica in Grenoble.Ma duc inainte de fiecare spectacol sa ma intalnesc cu prietenul meu, Sfantul Anton de Padova. O biserica mare.E vara.E goala. Sfintii si Isus si Maica Domnului sunt singuri printre lumanari si flori.Afara e foarte cald. Inauntru, foarte racoare. Vorbesc cu prietenul meu. Aprind lumina.Ma inchin si ies. Lasandu-i singuri, tacuti, in asteptare.. Ma orbeste lumina de afara. Pe treptele bisericii, zeci de tineri care stau la umbra si racoare.Ma socheaza imaginea strazii. Pare un furnicar cu sute de oameni grabiti si importanti. Las in urma biserica goala, intrand in furnicar, gandindu-ma ce pacat ca oamenii nu intra in biserica. Nu, nu e normal. Dar nu face nimic. Ei ne asteapta rabdatori si ne primesc oricand. Raman cu imaginea unui Isus zambitor, ingaduitor si in asteptare.

Pe lada din camera mea, am un Isus din lemn asezat, cu obrazul sprijinit in mana dreapta. Un Isus asezat. A obosit asteptand. Sau stie ca asteptarea va fi foarte lunga. Si El e rabdator. E cu coroana de spini pe frunte. E trist.”

 

“Ce exceptionala e revolutia asta informationala. Ce lucru extraordinar. Pacat ca vine pe un teren prost. Pai ce sa faca omenirea cu atata informatie, cand n-a putut intelege informatiile de pana acum sau nu le-a folosit bine? Nu are decat o singura sansa, intoarcerea la repere. La credinta. La Dumnezeu. Fara, totul e un esec. O mare brambureala. O pierdere de sine in informatii. E ca si cum ne-am scufunda intr-un ocean ( informational). Ne-am ineca, am muri. Dar mandri de informatie! ”

 

“Mi-am cumparat pentru a treia oara o bicicleta de camera. Ultimele doua le-am vandut, ca nu le-am folosit. Poate numarul trei sa fie cu noroc. Stau intr-o camaruta mica plina cu flori, cu balconul deschis, si pedalez. Cam cat poti pedala fara sa intri in criza? Sapte minute sau cam pe aici. Criza nu este musculara, nici pe departe, ci psihologica. Cam cat poti depune efort inspre deplasare, observand ca stai pe loc? Ah, am inteles. Deci o simpla bicicleta intr-o camera devine un test de imaginatie.”

 

“Dor de David Warrillow. (…) Un preot care s-a hotarat sa devina actor, vazand ca la teatru vine, din pacate, mai multa lume decat la biserica. S-a gandit ca si de pe scandura uscata a scenei se poate vorbi despre Dumnezeu. Si ca asa va avea mai multe suflete inspre impartasanie. M-am pierdut in ochii lui albastri si am vazut o farama de rai.”

 

” Am jucat o singura data, in Elvetia, intr-o biserica care fusese transformata in teatru. Exista un seniment de profanare.Teatrul e lumesc. Am avut un sentiment straniu. As fi preferat ca spatiul acela sa fi ramas biserica.

Ciudata senzatie. Jucam spectacolul si nu ma puteam abtine sa nu ma gandesc ca acolo s-au rugat oameni, ca acolo, in peretii cladirii, au ramas sperantele lor. Nu, bisericile trebuie sa ramana biserici.

Cand am plecat de acolo, seara, in pat, m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ierte.”

 

” Targul din Pantelimon la sase dimineata, cu mirosul de peste si soare dumnezeiesc peste oameni ce vand cuie si amintiri. Poezia unei tari disperate.

Sunt prea putine tarabe. Oamenii isi insira preaplinul direct pe pamant sau pe ziare. Noroi. Merg cu ochii in jos si prin fata lor trec de toate, pantofi, blanuri, piulite, cutii, flori de plastic, papusi, ciorapi…de toate.

Ma opresc. Pe un ziar se odihneste chipul lui tata. Se uita la mine zambind. E discul de vinilin cu Nea Marin. Nu ridic ochii si o intreb pe cea care-l vinde: Cat vrei pe Amza Pellea?  Zece lei, domnita…, vine raspunsul. Nu zic nimic. Adauga: Haideti ca nu e  mult. Merita, saracu’. A fost artist mare si om bun.

Scot zece lei si plec cu tata acasa.”

 

As scrie, as mai scrie mult, muuult… Frunzarind cartea in cautarea fragmentelor pe care le-as putea lasa aici, reintru in starea de acum o saptamana, revin lacrima din coltul ochiului, emotia, caldura inimii- cartea asta m-a castigat. As mai scrie, dar va las sa descoperiti cat de minunata e, pe de-a-ntregul. Si daca nu va citi nimeni, tot e bine pentru cineva : pentru mine, ca sa nu uit. Si sa-mi fie mai usor sa-mi amintesc, la nevoie, ca am cateva repere in scris la care pot reveni.

Multumesc, doamna Oana Pellea, pentru emotie!

 

Later edit: era sa uit. De urmarit emisiunea Profesionistii, a Eugeniei Voda.

 

DESPRE NOI, JUCARII, COPII…

Preluarea articolului de aici.  Multumesc, Coca!

 

“O rubrica noua pe blogul nostru ” Musafirul de serviciu” 🙂 . Voi incerca sa invit si sper sa si reusesc o data pe luna o persoana care sa ne impartaseasca lucruri interesante, folositoare pentru noi toti. Eu recunosc ca citesc cu mare drag interviurile despre alti oameni si nu o fac doar din curiozitate, ci ca sa imi imbogatesc sufletul .

Astazi avem un musafir special, cunoscut de multi dintre voi . Veti vedea imediat pe cine am invitat in casuta noastra.

Cand s-a nascut ursuletul cel mare D.  , camera noastra era simpla , simpla – nimic pe pereti, nimic pe mobila. Aveam doar o aplica sus pe tavan pe care era desenat Pinocchio. Pe la 3 luni, atunci cand il plimbam pe D. prin camera. il vedeam ca se amuza copios atunci cand privea in sus. Isi facuse un prieten! Pe Pinocchio 🙂 – era o imagine pe care o observase si care il incanta peste masura de mult. Si mi-am spus: a venit vremea sa-i iau jucarii! 🙂 Treptat, s-au strans: carti, jucarii electronice ( nu foarte multe), masinute, jucarii din lemn, jocuri.  Am realizat ca unele au fost cumparate fara ca sa ma gandesc prea mult inainte si stau aruncate prin saci sau cutii, altele au avut un succes mare si se joaca cu ele si acum. Dar mi-ar fi placut sa fi avut un fel de ghid inainte: ce sa cumpar sau nu?

sursa foto

Pentru mine un bun sfatuitor in materie de jocuri si jucarii a fost Julia. Pe blogul nostru ati mai intalnit-o pe Julia si lumea ei colorata in acest articol : In lumea jucariilor la Julia Toys.  Faptul ca isi descria atat  de frumos si de practic  fiecare jucarie/joc  in parte,  m-a ajutat de multe ori sa iau decizii bune. M-au ajutat si recenziile de pe anumite bloguri. De asemenea, am realizat in timp ca nu tot ceea ce ii incanta pe altii, ni s-ar potrivi si noua.

Asa ca am rugat-o pe Julia sa ne impartaseasca din experienta ei de atatia ani legata de jucarii, jocuri, chiar si diferite tipuri de educatie atat de mult discutate in vremea noastra. M-as bucura sa va faceti timp sa cititi acest interviu (intrebarile sunt de fapt framantarile mele   de ceva vreme)  – va asigur ca vom avea cu toti ce invata .

1. De-a lungul timpului, ti-au trecut prin maini mii de jucării/jocuri extrem de diferite. Ai putea face un clasament al acelor mai indragite?

As vrea sa incep prin a recunoaste ca mi-a stat pe masa de lucru luni de zile acest material, pana sa am curaj sa ma apuc efectiv de el. Pentru ca o simt ca pe o dezvaluire, o dezgolire a ceea ce sunt ca om, ca mama, dincolo de imaginea de vanzator de jucarii pe care am lasat-o celor cu care am colaborat mai mult sau mai putin. Sunt opt ani de zile decat avem copii, iar cu venirea lor in viata noastra s-au strecurat si jucariile, inevitabil. De cinci ani si mai bine avem site-ul Julia Toys, care e proiectul nostru de suflet si munca de zi cu zi, noapte de noapte 🙂, asa ca nu as putea vorbi de jucarii, fara sa vorbesc printre randuri si despre noi.

   Intorcandu-ma la intrebarea ta, multe jocuri si jucarii frumoase am intalnit, insa am o retinere in a face un clasament, deocamdata, sper sa reusesc sa imi explic pe parcurs punctul de vedere. Jucariile sunt materiale educative, vii, care interactioneaza cu copiii nostri…si cu copilul din noi, schimband, ajustand, facand sa infloreasca si sa creasca ceva in noi, in suflet.. Sigur voi mai reveni la aspectul acesta.

2. Crezi ca trebuie sa tinem neapărat cont de varsta copilului atunci cand achizitionam o jucarie?

Cred ca e necesar sa luam aminte la recomandarile producatorilor vizavi de varsta copiilor, mai ales in ceea ce priveste masurile de siguranta. Unele jucarii nu sunt potrivite pentru bebelusi, din cauza partilor marunte care ar putea fi ingerate accidental, vopseaua de pe jucarii nu e potrivita intotdeauna pentru ros, bagat in gurita si asa mai departe.

 In ceea ce priveste partea de intelect, cred ca o jucarie sau un joc bine gandit poate fi plimbat cu incredere intr-o gama de varste, copiii ne pot oferi surprize in ceea ce priveste adaptarea la situatii!

3. In prezent, vedem din ce in ce mai mult parinti care adopta un tip de educatie, cea mai renumita fiind educatia montessoriana. Acestia isi doresc astfel sa cumpere jucariile cele mai potrivite , care sa fie in concordanta cu un anume tip de educatie. Pentru ca in mintea unora dintre noi, parintii, exista o confuzie, ai putea sa ne spui care este diferenta dintre jucariile Waldorf si cele Montessori, de exemplu ?

  Pana sa ajung sa specific diferenta intre jucarii de tip Waldorf si Montessori, trebuie sa spun multe altele!

   In primul rand, sunt absolut convinsa ca exista confuzia despre care vorbesti, si nu doar cu privire la aceste doua tipuri de jucarii mentionate de tine, ci cu privire la jucarii la modul general. Pentru ca nu ne nastem invatati, cu atat mai putin nu ne transformam peste noapte in parinti, atotcunoscatori in tot ceea ce inseamna cresterea copilului. In jurul nostru o avalansa de informatii, de produse, de strategii de marketing, de  stiluri de parenting, de consiliere,  incat e o adevarata aventura sa stilizezi informatia si sa iti alegi un bagaj din toate aceste cunostinte si sa spui ca iti sunt suficiente ca sa-ti cresti copilul. Si cand incepi cu basic-ul, adica de la nivelul zero – care e cea mai buna varianta pentru nasterea copilului, naturala sau cezariana, la privat sau la stat, recoltez stem sau nu, co-sleeping sau camera separata, alaptat exclusiv sau formula, cand-cum incepem diversificarea, sterilizator , suzeta sau nu, umidificator de camera, scutece de unica folosinta sau refolosibile,  carucior sau baby wearing, cand ajungi la capitolul ‘jucarii’, esti deja foooarte obosit de atatea alegeri si ajungi sa iti spui ca toate’s ok, sunt DOAR JUCARII!  Jucariile sunt menite, nu?, sa il faca pe bebelus sa se opreasca din plans, sa il tina ocupat cat eu fac altceva, sa il distraga si sa ii dea ceva de facut, pentru vreo cativa ani, cand va merge la gradinita si avem si noi timp, in sfarsit, sa mai respiram. Daca zornaie, canta, lumineaza, merg singure, ar trebui sa fie ok, gandim noi.

Ei bine, jucariile nu-s doar niste distrageri de la atentia noastra. Din contra, sunt primele ferestre spre lume ale copilului! Sunt materiale de descoperire, sunt mici mesageri ai naturii, ai lumii uriase in care s-a nascut. Imi permit sa il citez pe Lucian Blaga:

Copilul râde:
„Intelepciunea si iubirea mea e jocul!”
Tanarul canta:
„Jocul si-ntelepciunea mea-i iubirea!”
Batranul tace:
„Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!”

Asadar, joaca este metoda de invatare pentru copil, prin joc intelege, percepe, afla enorm de multe informatii, despre forma, marime, culoare, textura, pe care le va aplica deja imediat.

 In educatia Waldorf se lasa la indemana copiilor  materiale naturale brute, lemn, bumbac, lana, matase, piatra, scoici, frunze, apa, pamant, iar copiii isi vor gandi, vor crea, isi vor imagina singuri jucariile, pornind de la aceste elemente. Daca ma gandesc bine, in copilaria mea am avut parte de experiente Waldorf, cand ma jucam la bunici cu noroi, faceam prajituri si le decoram cu floricele de camp si flori de buruiana. E Waldorf, nu? 🙂 Vocea naturii din fiecare din noi…

 Papusile Waldorf au trasaturi faciale minimaliste, nu sunt imbogatite cu prea multe accesorii sau trasaturi, tocmai pentru a lasa loc copilului sa personalizeze jocul cu papusa respectiva, asa cum o gandeste el.

sursa foto

In educatia Montessori, se cauta, de asemenea, materiale naturale :lemn, textile, iar materialele sunt gandite sa reprezinte fiecare cate un concept. Sunt incastre care urmaresc culoarea, altele marimea, altele forma. Sunt jucarii sonore, care pun accentul doar pe sunet. Sunt placute tactile, cu diverse texturi. Sau placute colorate, cu tonuri si nuante de culori. Totul e divizat, izolat pe concepte, copilul invata, descopera si lucreaza, pe rand, cu  cate un concept.

sursa foto

 

4. Ce face ca un joc sa fie foarte scump ( nu ma refer la cele Montessori) ? Firma producatoare? De multe ori, vedem o simpla plansa de joc, cateva piese….si un pret mare!

E drept ca uneori pretul mare nu e garantia calitatii unui produs, insa de cele mai multe ori este. Gama materialelor prime, din care se pot fabrica jucarii, e extrem de variata. Doar daca vorbim despre lemn, este o diferenta mare de calitate, duritate, durabilitate, aspect intre fibra de brad si cea de fag, de exemplu, ca sa nu vorbesc de lemnele exotice, de arbore de cauciuc sau de bambus, care ridica mult stacheta produselor realizate din lemn. Vin apoi vopselurile si lacurile non-toxice, gradul de finisare, certificatele de calitate (pe care jucariile bune le au!).

 Opinia mea, dupa atatia ani de lucru in domeniul jucariilor, este ca o jucarie de calitate rezista si arata bine chiar si second hand, pe cand una de calitate inferioara e frumoasa doar cat e noua, pentru ca apoi lemnul aschiaza, vopseaua incepe sa se cojeasca sau sa sara si asa mai departe.

  E celebra zicala englezeasca, cum ca sunt prea sarac, ca sa-mi permit sa cumpar lucruri ieftine. O jucarie de calitate, desi e mai scumpa, tine mai mult si dupa ce copilul a crescut si jucaria a ramas ‘mica’, se poate vinde cu succes ca produs second hand, altor parinti, pe cand una ieftina e posibil sa nu dureze pana creste copilul mai mare decat ea!

 

5. Am ajuns si la puzzle-uri … indispensabile pentru dezvoltarea simtului de observatie , a gandirii logice a unui copil.

Cate tipuri de puzzle exista pe piata? Cum alegem un puzzle calitativ, bun, inteligent chiar, care sa starneasca interesul copilului? Si da, cum îi putem ajuta sa indrageasca acest tip de joc?

sursa foto

Puzzle inseamna imagine fragmentata. O imagine taiata in doua sau mai multe bucati si oferita copilului este solutia la indemana oricui pentru un puzzle realizat ad-hoc. In comert exista o mare varietate de jocuri puzzle, de la piese incastre, puzzle cu putine piese, puzzle pe plansa suport, pana la puzzle-uri tridimensionale in forma de minge, inima, patrat.

 Un puzzle bun respecta una din regulile Montessori aplicabile materialelor educative, si anume controlul erorii. O piesa de puzzle ar trebui sa aiba forma unica, sa nu se potriveasca decat intr-un singur loc in imaginea de ansamblu. Din pacate, am vazut deseori in comert, jocuri de puzzle, mai ales din lemn, la care forma e sablon, cele mai multe piese se potrivesc in locul celorlalte, un asemenea joc e de evitat, dupa parerea mea. 

Cum il poti face pe un copil sa iubeasca acest stil de activitate? Nu cred ca e o regula generala, aplicabila tuturor copiilor. La noi a fost simplu : mereu am rezolvat puzzle-urile, inainte de a le fotografia pentru site, iar copiii nostri au preluat activitatea, prin imitatie.

Sunt convinsa ca un joc introdus copiilor de catre parinti sau impreuna cu parintii e mult mai usor acceptat decat unul pe care il plasezi in bratele lor, cu mesajul tacut ‘descurca-te de aici incolo, eu mi-am facut datoria, ti-am cumparat jucarii!’. In educatia Montessori, de exemplu, chiar se impune ca activitatea sa fie initial aratata, explicata copilului de catre adult, pentru o percepere corecta a materialului.

  Din punctul meu de vedere, jocul de puzzle este foarte bun pentru dezvoltarea atentiei copilului pentru forma, culoare, este excelent pentru motricitatea fina a degetelor, lucreaza la rabdarea si tenacitatea copilului de a incepe si a duce la bun sfarsit un proiect si ajuta la vederea de ansamblu a imaginii, chiar daca aceasta nu e cu totul completata – lipsesc piese si totusi stiu unde vreau sa ajung! Pe termen lung, aceste mici achizitii din realizarea unui puzzle pot forma copilului o personalitate ordonata, cu mari atu-uri pentru rezolvarea unor probleme de fond.

6. Jucariile electronice- folositoare sau nu?

Vocile multora spun ca nu. Insa si jucariile electronice au rolul lor in dezvoltarea  copilului, mai ales a bebelusului. Atat timp cat un bebelus nu isi poate folosi simtul tactil, pana nu are control mai mare in manute, poate fi atras vizual si auditiv (cu masura, insa),  atat cromatic , cat si sonor. Dar cum o  jucarie buna inseamna 90% participarea si implicarea copilului si 10% activitatea jucariei, treptat jucariile electronice pot fi cu succes inlocuite cu altfel de activitati, care sa solicite mai mult participarea copilului in joc.

7. Accesoriile pentru plastilina- ingradesc creativitatea copilului sau se pot inventa cu ajutorul acestora jocuri creative? Sunt educatori care nu permit folosirea acestora…de aici si intrebarea mea.

Depinde de joc si de accesorii. Eu am intalnit si forme pentru plastilina litere, cifre, forme geometrice, dar si animale si alte simboluri ( pentru Craciun, vehicule, obiecte sportive). Cred ca tine mult si de gandul si atitudinea adultului care supravegheaza sau conduce activitatea. Daca se urmareste simpla stantare a plastilinei, da, poate omori creativitatea, dar daca formele obtinute sunt incadrate intr-un joc de potrivire, de asociere, de creare desen pe plansa, de ce nu? Gandesc acum mai ales ca un parinte, nu ca un educator intr-o institutie, si imi permit sa jonglez putin cu permisivitatea, pentru ca eu, una, doresc ca ai mei copii sa probeze si free style, si sablonarea, ca experiente de modelaj si, extrapoland, ca invatare la modul general. Noi modelam deseori si cu plastilina, dar si cu aluat, mai ales cand pregatim gogosi sau pizza, copiii au partea lor de distractie.

 

8. Care crezi tu ca ar fi defectele cele mai mari ale unor jucarii?

Depinde despre ce jucarii e vorba. In primul rand, nu as cumpara jucarii de plastic de genul si de calitatea celor care se mai gasesc ca surprize in unele pungi de pufuleti ( bine, nici pufuleti nu prea as cumpara, dar asta e deja alta discutie). Sunt jucarii slabe calitativ, totusi scumpe comparativ cu durata lor de viata!

 Inca o categorie de articole carora nu le vad rostul sunt jucariile de plus realizate nerealist,cele care nu respecta anatomia, nici macar culoarea animalelor reale. Si ma gandesc la iepurasi roz, elefanti albastri si alte atrocitati vizuale carora nu le-am gasit loc in peisaj niciodata.

 9. Nu am vazut niciodata in magazinul tau papusi Barbie! Nu le recomanzi? Crezi ca un bebelus papusa este mult mai potrivit  pentru o fetita?

La inceputuri am avut si papusi Barbie pe site, insa am renuntat dupa o perioada, pentru ca nu ma regasesc eu insami intr-asa o jucarie. Nu sunt nici trasa prin inel, nici perfecta, nici parul nu-mi sta mereu ca si cand tocmai as fi iesit de la coafoar, nici stilul vestimentar si de make-up nu mi se pare in regula, pentru niste jucarii. Papusile Barbie creeaza un standard, un ideal pentru cele mai multe fetite, care isi doresc sa fie fara cusur, cand vor fi mari. E o iluzie scumpa pentru care parintii platesc multi bani, din pacate.

Noi avem doua fetite si doi baieti, care abordeaza jucariile in mod firesc, spontan, nu le-am spus ca papusile sunt pentru fetite si sculele sau cuburile sunt pentru baieti. Toate mamicile isi doresc ca tatii sa se implice mai mult in activitatea casnica, sa se joace cu copilul, sa arate mai multa empatie pentru ceea ce se petrece in camin. Ma intreb si eu acum, daca impartim jucariile in doua, pentru fetite si pentru baieti, in roz si bleu, daca excludem jocurile de rol ‘de-a mama si de-a tata’, daca facem haz de baieteii care vor sa impinga si ei un carucior cu o papusa, nu sunt oarecum absurde pretentiile pe care le avem mai tarziu? Cand ne schimbam parerea, cand nu mai este ridicolul ridicol??

 Noi chiar le-am cumparat baietilor nostri papusi Waldorf, chiar putin personalizate dupa trasaturile lor. Sunt jucarii naturale, durabile, eu sper sa ramana peste ani atat papusile, cat si amintirile frumoase legate de ele! Sunt constienta de faptul ca momentul prezent e cel care formeaza amintirile copiilor nostri si cautam sa le imbogatim cu calitate, si nu cantitate.

 

 10. Crezi ca un joc/o jucarie se poate cumpara in functie de temperamentul unui copil?

Buna intrebare! Ca parinte, le ‘servesc’ copiilor mei activitati si jocuri variate, pentru a acoperi o arie de invatare cat mai vasta. As vrea sa treaca si prin potrivire de forme, si prin recunoastere de culori, prin puzzle, jocuri de memorie si jocuri de asociere diferite. Sa joace si jocuri de gandire, si jocuri de imaginatie. Si de indemanare, de motricitate fina si grosiera, sa sorteze bilute marunte, dar sa poata prinde si o minge mare, cand e aruncata de la un copil la altul. Sa joace sah in liniste, dar sa fie activ si in jocuri de grup, de exterior, sa alerge, sa strige de incordare, de bucurie!  Nu cred ca as vrea sa dezvolt pregnant doar trasaturile temperamentului sau, pentru colerici sa aduc doar jucarii interactive, iar pentru melancolici sau flegmatici, jocuri care se pot juca de unul singur. Caut sa dezvolt personalitatea complexa a unui copil, in raport cu sine, cu cei din jur, cu societatea, nu trasatura dominanta a temperamentului sau.

11. Am vazut uneori, in rafturile virtuale ale magazinului tau jocuri/sisteme pentru ergoterapie. Pentru ce/pentru cine sunt folositoare acestea?

Jucarii pentru ergoterapie e pretentios si prea mult spus, desi m-am folosit de aceasta formulare. Ergoterapia este o ramura noua a medicinei terapeutice, pe scurt este terapie ocupationala  – pacientul poate fi ajutat, indrumat sa se descurce singur cu sarcinile pe care le intalneste de-a lungul unei zile, daca are un handicap, sa invete sa-l compenseze si sa isi foloseasca resursele pe care le mai are.  In cazul copiilor, se pune foarte mare accent pe integrarea senzoriala. In aceasta sunt incluse jucariile pentru stimularea kinetica , jucarii pentru echilibru si miscare ( cunoaşterea pozitiei capului unei persoane în relatie cu gravitatia si miscarea, utilizat în timp ce ne dăm pe tobogan sau in leagan). Sistemul vestibular,din urechea interna, este responsabil cu echilibrul organismului, structurile aflate la nivelul urechii interne detectează miscarile şi schimbarile de pozitie. Leganatul, miscarile de balansare, de rotire sunt benefice pentru dezvoltarea echilibrului- nu degeaba ne sta in instict sa ne luam bebelusii in brate si sa ii leganam, stie natura ce face!  Leaganul, discul de rotire, scaunul- ou de la Ikea, joaca cu leganatul in patura ( va amintiti, din copilarie?), toate fac parte din stimularea senzoriala si din exercitii de dezvoltare a echilibrului si a urechii interne. Daca auzul e lezat, vorbirea, rostirea sunetelor nu se face corect, asa ca toate se leaga una de cealalta, ca intr-un joc de domino run!

Noua ni s-a recomandat ergoterapie pentru unul din copii, deoarece la 4-5 ani nu vorbea prea multe la gradinita ( merge la gradinita in limba germana, in Austria) si educatoarele nu stiau daca refuza sa comunice doar in germana sau nu vorbeste in general, intr-o vreme nici nu stiau daca aude macar! Pentru ca i se adresau in germana si copilul nu cunostea limba, evident ca nu stia cand e strigat, daca e chemat sa ia parte la vreo activitate, asadar a fost  confuzie mare, multe valuri starnite, de unde am ajuns si la ergoterapie. Dupa ce am studiat putin ‘cu ce se mananca’, am impodobit casa cu tot felul de dispozitive si jucarii de miscare, am avut in casa leagan tip sac, hamac, inca avem disc rotitor si scaunul-ou, minge mare de gimnastica, calut de sarit, bara ingusta de mers ca pe punte, franghie prinsa de tavan, pe care s-au tot catarat … si au fost valabile pentru toti copiii, de la cateva luni, pana la 8 ani! Acest gen de activitati si jucarii il recomand tuturor parintilor, nu doar celor care au (sau cred ca au!)  copii cu deficiente!

 

 12. Esti de acord ca un copil să fie lasat sa strice o jucarie doar pentru ca este foarte curios si doreste sa vada ce contine?

Am vazut jucarii foarte calitative, distruse in nici cateva minute …Si atunci, parintii sunt dezamagiti si au tendinta de a le cumpăra chinezisme…pentru ca sunt ieftine si pâna la urma nici nu vor avea viața lunga. 

Ce le jucarii/jocuri le recomanzi parintilor care au astfel de copilasi?

Sunt mai multe aspecte pe care le-ai atins la punctul acesta. Pe scurt, DA,  sunt de acord ca un copil sa desfaca o jucarie, pentru a vedea cum functioneaza lucrurile, si apoi sa o asambleze la loc, cu sau fara ajutorul nostru. Si NU, nu sunt de acord sa o distruga, cu agresivitate.

Nu cred ca exista copil rau, nervos, agresiv, dar cred ca exista copii care se simt neintelesi, neiubiti, neacceptati de parinti, copii frustrati si singuri, ai caror parinti nu se implica, nu se apropie de ei, nu neaparat in mod constient, pentru ca ar fi o brutalitate, ci pentru ca nu stiu cum sa se joace, cum sa ii arate ca ii iubesc. Si atunci le cumpara jucarii. E un cerc vicios si nu ar trebui sa asteptam de la copii sa inteleaga acest lucru si sa rupa cercul, pretentia si presiunea ar trebui puse pe parinti, care sunt adulti responsabili, ce isi asuma cu totul nasterea, cresterea si dezvoltarea unui copil.Suna ca o poezie, dar cum am putea sintetiza si rezuma procesul complex de parenting in doar cateva cuvinte??… Sa mai incerc o data, totusi: cercul poate fi spart, parintii sunt cei care aduc schimbarea, copiii imita ceea ce vad la parinti. Daca copiii se simt iubiti, daca rezervorul lor emotional e plin de da pe dinafara, nu veti vedea in veci un copil stricand lucruri in jur, de furie, nervi sau agresivitate nejustificata!

 Recomand cartea Cele cinci limbaje ale iubirii, de Ross Campbell, atat in relatiile dintre adulti, cat si in ceea ce ii priveste pe copii. Pe scurt, ne putem arata dragostea si afectiunea in cinci moduri : cu ajutorul cuvintelor, prin atingere fizica, mangaiere si imbratisare, prin timpul petrecut cu celalalt, prin servicii pe care le facem pentru altii si, in cele din urma, prin cadouri. La aceasta apeleaza cei mai multi parinti, cumpara, insa nu e suficient. Parintii ar trebui ….STOP. Nu-mi place cuvantul trebuie, ar trebui, desi l-am folosit des pana acum…. as apela mai degraba la timpul prezent al verbelor, mi se pare mai cald, mai potrivit, nu asa impulsiv. Reiau . Parintii le cumpara jucarii copiilor, dar se si joaca cu ei, rad impreuna, se imbratiseaza, comunica.

 Copiii nu au probleme mari, nu au dileme existentiale cu care se confrunta, desi lor li se pari mari si trebuie tratate cu seriozitate. Solutia pentru problemele lor e un parinte prezent, care iubeste si se ofera pe sine copilului, inainte de a oferi o tona de jucarii!

Recitesc intrebarea de la punctul acesta si realizez ca nu am raspuns mai deloc la subiect :))) . De fapt, nu cred ca vreau sa vorbesc despre niste jucarii anume, sa recomand produse care mie mi s-ar parea potrivite. Cum spuneam la inceput, nu ma pot separa in doua, in comerciantul de jucarii si parintele care sunt si sa vorbesc doar din perspectiva unuia din ei.

13. De multe ori, am auzit parinti plangandu-se : ” nu le mai cumpar jucarii…nu trece nici jumatate de ora si nici ca o mai baga in seama!”  Unde gresim? Noi suntem de vina ?

Cred ca la intrebarea asta am raspuns la punctul anterior. O jucarie sau un joc sunt cu mult, mult mai interesante si mai captivante daca sunt descoperite, probate impreuna cu parintii sau macar cu unul din ei. Credeti ca copiii nostri au nevoie de jucarii?? Ei au nevoie de noi, pe noi ne cauta, noi suntem modelele lor,  punctul lor de referinta.

14. Exista si o altă tendinta: aceea de a elibera camerele copiilor de prea multe jocuri/ jucarii. Sunt parinti care au scos cu totul jucariile din viața copiilor, dorind să-i lase pe ei sa-si descopere jucarii in natura sau sa-si creeze unele din te miri ce materiale gasite prin casă. Care este parerea ta? Jucariile prea multe pot sufoca mintea/ creativitatea unui copil? Sau noi, parintii, trebuie sa gasim o modalitate creativa pentru organizarea acestora?

 

Eu merg pe minimalist, imi place simplitatea in multe domenii ale vietii. Simt ca lucrez, ca ma dezvolt mai bine, am randament mai mare daca e ordine si daca sunt putine lucruri in jurul meu. Altii sunt tipul de hoarders, de colectionari, au ordinea lor in haosul din jur, cel putin asta zic ei. Copiii nostri, in cele mai multe din cazuri, ne vor copia – aschia nu sare departe de trunchi! In functie de stilul parintilor, de atmosfera din casa in mjlocul careia traiesc copiii, se va forma personalitatea copiilor, cu avantajele de rigoare. Ne gasim repere si cream modalitati de functionare, indiferent de mediul in care traim. Nu as vrea sa subliniez acum care stil de viata e mai bun, care strategie e mai potrivita, pentru ca as fi subiectiva.Suntem diferiti, avem drumuri diferite de-a lungul vietii, e loc de toata lumea sub soare… si toti facem bine cate ceva! Exista cu siguranta multe meserii si job-uri faine, indiferent cat de ordonati sau de zapaciti suntem sau am fost crescuti in copilaria timpurie.

Ca sa revin la jucarii, eu as merge pe putin si bun, si acelea prin rotatie, ca sa fie mereu factorul de noutate. Cum insa in casa noastra sunt mereu zeci, sute de jucarii…e putin greu sa ma tin de ce am eu in minte, de aceea as vrea sa fiu mai rezervata la punctul acesta, eu insami nu pot respecta ceea ce imi cer sa recomand altora.  🙂

15. Aveti un magazin cu jucarii… si cred ca este imposibil sa le ascundeti de proprii vostri copii, mai ales atunci cand trebuie sa le fotografiati…și banuiesc ca majoritatea au trecut si prin manutele lor. Ce jucarii le-au starnit interesul atat de mult incat nu ar fi renuntat la ele?

Mereu cand fotografiez jucariile pentru site, copiii sunt in jurul meu si eu sunt in mijlocul lor. Acesta a fost gandul meu de la inceputurile mele ca parinte, ca vreau sa lucrez ceva de acasa, tocmai pentru a fi cu copiii ( recunosc ca am si eu momentele mele, cand simt ca o iau razna, dar in rest 🙂 , inca ma bucur pentru aceasta alegere!) .

    Au fost mai multe jucarii care le-au placut mult si pe care le-au pastrat o vreme, dar apoi au fost de acord sa le dam mai departe. Jucariile sunt obiecte, lucruri, instrumente de invatare. Nu le pupam, nu ne atasam de ele, ii lasam si pe altii sa se joace, le trimitem si altor copii, sa se bucure si sa invete si ei. Din nou, ca parinte, incerc sa-mi invat copiii sa puna pret pe oamenii din jur, sa ne apreciem, sa ne cautam compania unii altora, nu sa punem obiectele materiale mai presus de valoarea umana. Suna frumos 🙂 , inca lucram la aspectul acesta.

 De ceva vreme a poposit in casa noastra o tableta pentru copii, cu care avem de furca si pe care o ascund sistematic, pentru ca ii capteaza, ii anuleaza, ii reduce la pozitia de sfinx, care nu vrea atins, nu vrea sa i se vorbeasca, sa fie deranjat, nu vrea sa piarda si rabufneste cand pierde la vreun joc. Daca am fost retinuta pana acum in a recomanda vreo categorie anume de jocuri, din zona ASA NU scriu cu mana pe inima ca nu vad valoarea educativa, potentialul de invatare din acest stil de activitati, jocuri pe tablete si pe computer, incat sa merite ! Raportul castig/ pierdere e prea mic, copiii  invata computere si programare  altfel, sa nu se amageasca cineva cu gandul ca va straluci copilul in domeniul IT, daca joaca jocuri pe computer!

16. Ce stil ai adopta tu in organizarea jocurilor/jucariilor din camera unui copil? Cum le aranjati voi pe ale voastre?

Am mai scris, eu merg pe minimalist in general, mobila putina, haine putine, obiecte putine in jur. Doar cartile sunt multe in casa noastra! Si jucariile care trec pe la noi si merg la alti copii… 🙂 Din nou, ce mi-as dori eu difera putin de realitatea noastra de zi cu zi.

17. Exista jucarii /jocuri fara varsta? In cautarile tale ai dat peste astfel de ”comori ludice” ?

  Da, exista. 🙂 Cartile de cautare, story cubes, jocurile Ratz-Fatz de la Haba, jocurile Make’n Break de la Ravensburger, diverse boardgames sunt cateva pe care le-am descoperit eu si sunt convinsa ca aceasta calatorie a mea nu a ajuns inca la capat…

 

18. Ce jucarie/ce joc crezi că nu ar trebui să lipseasca din viața unui copil?

Daca imi permiti, as vrea sa reformulez putin intrebarea ta, ca sa iti pot raspunde : ‘ Ce crezi ca nu ar trebui sa lipseasca din viata unui copil?‘  🙂

Si acum raspund.  Asa cum am mai spus de cateva ori mai sus, un copil nu are nevoie de o jucarie ca sa fie fericit, ci de un parinte cu care se poate juca, cu sau fara jucarii. Mi-ar placea ca cei care cumpara de la noi jucarii sa nu o faca cu gandul de a scapa de copil, dandu-i ocupatie prin muntele de jucarii cu care il inconjoara. Mi-ar placea sa fim mai constienti in parenting, mai prezenti alaturi de copiii nostri si, atunci cand recurgem la jucarii, sa le studiem potentialul educativ, sa cerem mult de la o jucarie, sa fim pretentiosi, pentru ca jucaria aceea este un profesor tacut, dar activ, pentru copilul nostru!

 Stiu ca tu cu siguranta ai asteptat alte raspunsuri la aceste intrebari, sa vorbesc despre cat de frumoase sunt jocurile Haba sau Selecta, sa spun ce minunatii de jucarii am vazut eu, care inca nu sunt importate in Romania, sa scriu despre curcubeie si jocuri de la Grimms 🙂, sa fac lista cu ce raritati avem noi in ludoteca… Imi pare rau daca te-am dezamagit, nu avem comori, afara de copiii nostri si de franturile pe care le-am strans in noi… Cu asta ramanem, cu umbra a ceea ce am fost si cum am reactionat in anumite momente. Cum ne-am jucat, cum am ras, cum ne-am imbratisat copiii, cum ne-au soptit ei noua ca ne iubesc, cum am pierdut, cum am castigat… La ce jocuri?? Cine mai stie? Stiu doar ca eram impreuna, mami, tati si patru copii.”

 

 

Gone too soon…

 

  Nastere tacuta

“Mana ta, mana mea,

Tu ma atingi,

Eu te ating.

Chiar daca suntem despartiti,

vom fi mereu una.”    (Julie Fritsch)

“Petrecutele clipe cu tine, suflet drag,
                          Sunt pentru mine perle insirate in matanii,
                          Le picur cate una, incet cate una
                          Sirag de margele, mataniile mele

                                                Pe ceas cate o perla, si-o ruga in fiecare
                                                Sa linistesc pustiul in sufletu-mi cernit
                                                Le picur cate una, cand siragul s-a sfarsit
                                                Se rastigneste crucea de aur si de ruga.

                          O, amintiri ce ardeti purificandu-mi drumul
                          De zbuciumul ascuns, eu va sarut pe rand,
                          De fiecare boaba, matanii numarand
                          Si-nvat sa rastignesc, sarutul meu pe cruce.” (F.Barclay)

 

Daca as fi stiut acum sapte zile cate urmau sa se intample in curand, sa-mi fi spus cineva cata durere, cate vise cu aripi rupte pot incapea in vremelnicele clipe care isi asteptau timpul, l-as fi facut nebun. Dar clipa a venit, ne-a zdrobit inimile si de atunci tot cautam sa ne adunam impreuna, desi stim ca nimic nu va mai fi ca pana acum, cu atat mai putin noi… Doar mana Maestrului de ne-ar aduna gandurile, lacrimile stranse in burduful Lui si sufletul scurs printre cioburi, ca sa ne lipeasca, sa ne intregeasca iarasi. Ca sa putem spune mai apasat, cui va fi in durere, ca broken is better than new. Desi acum nu simtim inca decat zdrobirea…

Zbor lin, suflet mic… gone too soon. Mami te iubeste.